Certificatul digital de vaccinare, care va permite o mai bună mobilitate între statele Uniunii Europene în contextul pandemiei, ar putea fi gata până în mai. Anunțul a fost făcut marți de vicepreședintele Comisiei Europene, care a precizat că astfel ”nu va fi pierdută vara.”
Margaritis Schinas a precizat, după o întâlnire cu secretarul general al Organizației Mondiale a Turismului (OMT), Zurab Pololikashvili, în capitala Spaniei, că C.E. își dorește ca certificatul de vaccinare să fie gata până la târgul de turism FITUR-2021, care se va desfășura la Madrid începând cu 19 mai.
”Este riscant să avansăm date, dar există momente semnalate, precum 1 iunie, începutul verii, 17 mai, dată de la care britanicii au anunțat reluarea mobilității internaționale, și 19 mai, inaugurarea FITUR”, a spus comisarul european la o conferință de presă.
”Ar fi bine să-l avem până atunci pentru a nu pierde vara și pentru inaugurarea FITUR”, a adăugat acesta.
În prezent, Parlamentul European și Consiliul UE lucrează la definitivarea detaliilor acestui certificat digital. În paralel, Comisia Europeană încearcă o coordonare cu alte țări, inclusiv cu Marea Britanie, pentru o recunoaștere reciprocă a certificatelor ”dacă oferă același tip de informație și fiabilitate”, potrivit Agerpres.
Documentul va arăta dacă titularul său a fost sau nu vaccinat împotriva noului coronavirus, dacă a fost testat negativ înaintea călătoriei sau dacă a trecut prin infecție.
”Cine dorește să circule prin Europa și nu are nimic din toate acestea, mai bine să nu pornească la drum”, a mai transmis vicepreședintele Comisiei Europene. Acesta a mai estimat că până pe 14 iulie, când este Ziua Națională a Franței, ”o dată foarte importantă pentru Europa”, aproximativ 70% din populația UE va fi vaccinată împotriva virusului.