Personalului din învățământul preuniversitar îi este interzis să aplice pedepse corporale, precum și să agreseze verbal, fizic sau emoțional elevii sau colegii, prevede Regulamentul de organizare și funcționare a unităților din învățământul preuniversitar, publicat în Monitorul Oficial, scrie Mediafax.
Totodată, personalului din învățământul preuniversitar îi este interzis să desfășoare acțiuni de natură să afecteze imaginea publică a elevului, viața intimă, privată și familială a acestuia. Angajații unităților de învățământ preuniversitar trebuie să aibă o ținută morală demnă, o vestimentație decentă și un comportament responsabil, potrivit regulamentului. Ei au obligația de a veghea la siguranța elevilor, în incinta unității de învățământ, pe parcursul desfășurării programului școlar și a activităților extracurriculare/extrașcolare.
În plus, personalul din învățământul preuniversitar are obligația să sesizeze, după caz, instituțiile publice de asistență socială sau educațională specializată, direcția generală de asistență socială și protecția copilului în legătură cu orice încălcări ale drepturilor copilului/elevului, inclusiv în legătură cu aspecte care îi afectează demnitatea, integritatea fizică și psihică.
Elevii din învățământul preuniversitar nu pot organiza și participa la acțiuni de protest care afectează desfășurarea cursurilor, prevede Regulamentul de organizare și funcționare a unităților din învățământul preuniversitar, publicat în Monitorul Oficial. Elevii din învățământul preuniversitar nu pot organiza și participa la acțiuni de protest care afectează desfășurarea cursurilor, prevede Regulamentul de organizare și funcționare a unităților din învățământul preuniversitar, publicat în Monitorul Oficial. Elevul sau părintele are dreptul de a contesta rezultatele evaluărilor de la clasă, solicitând învățătorului sau profesorului să le justifice în termen de cinci zile de la comunicare, potrivit Regulamentului de organizare a unităților din preuniversitar, publicat în Monitorul Oficial. Potrivit regulamentului, elevii și părinții, tutorii sau susținătorii legali ai acestora au dreptul să fie consultați și să-și exprime opțiunea pentru disciplinele aflate în oferta educațională a unității de învățământ, în concordanță cu nevoile și interesele de învățare ale elevilor, cu specificul școlii și cu nevoile comunității locale/partenerilor economici.
Elevul sau, după caz, părintele, tutorele sau susținătorul legal are dreptul de a contesta rezultatele evaluării, solicitând cadrului didactic să justifice rezultatele acesteia, în prezența elevului și a părintelui, tutorelui sau susținătorului legal, în termen de cinci zile de la comunicare. În situația în care argumentele prezentate de cadrul didactic nu sunt considerate satisfăcătoare, elevul sau părintele, tutorele sau susținătorul legal poate solicita, în scris, directorului unității de învățământ, reevaluarea lucrării scrise. Nu se poate solicita reevaluarea probelor orale sau practice.
Mai multe pe Mediafax