În zilele cu cruce roșie nu se spală, nu se face curat, uneori nu se fac lucrări în grădină sau pe câmp. În schimb, ele cu cruce neagră sunt sărbători în care cinstim cele ale sărbătorii, cu rugăciune către sfinții pomeniți în acea zi, dar putem lucra normal.
În calendarul ortodox, sărbătorile importante de peste an sunt trecute cu cruce roșie sau cu cruce neagră. De obicei, românii păstrează numeroase tradiții legate de sărbători. În plus, sunt câteva interdicții atunci când facem referire la marile evenimente ale creștinătății. Puține persoane știu ce este voie și ce nu în zilele de sărbători cu cruce roșie sau cruce neagră în calendar. Iată explicațiile.
Ce nu trebuie să faci când e cruce neagră în calendar
Într-un an avem câteva sărbători importante: Crăciunul, Boboteaza, Paștele, Rusaliile, Adormirea Maicii Domnului și zilele legate de acestea. Acestea sunt însemnate cu câte o cruce roșie în calendar.
Sărbătorile cu cruce roșie sunt considerate cele mai mari sărbători creștine, adevărate praznice împărătești, iar ele sunt închinate Maicii Domnului și sfinților apostoli care au răspândit învățăturile lui Iisus Hristos.
În zilele cu cruce roșie nu se spală, nu se face curat, uneori nu se fac lucrări în grădină sau pe câmp. În schimb, ele cu cruce neagră sunt sărbători în care cinstim cele ale sărbătorii, cu rugăciune către sfinții pomeniți în acea zi, dar putem lucra normal. De regulă, în zilele cu cruce neagră, credincioșii merg la slujbă apoi se odihnesc sau merg în vizite la rude și se întâlnesc cu oamenii dragi.
Diferențe între sărbătorile cu cruce roșie și cele cu cruce neagră
Așadar, în zilele cu cruce neagră se muncește, se spală și se face treabă în gospodărie. Din punct de vedere religios, cele două sărbători notate cu cruci roșii sau negre sunt diferite.
”Sărbătorile din calendarul nostru sunt însemnate pentru diferențiere cu cruce roșie sau cu cruce neagră. Cele cu cruce roșie sunt sărbători în care nu lucrăm, dacă nu avem obligația de a merge la lucru, și în care mergem la biserică pentru rugăciune. Cele cu cruce neagră sunt sărbători în care cinstim cele ale sărbătorii, cu rugăciune către sfinții pomeniți în acea zi, dar putem lucra obișnuit. Diferența între sărbătorile cu cruce roșie și cruce neagră este dată și de bogăția și solemnitatea slujbelor, așa cum le găsim în cărțile de cult, născute din evlavia credincioșilor pentru anumiți sfinți sau anumite sărbători”, a afirmat arhimandritul Petroniu Marin, potrivit doxologia.ro.
SURSA