Spasmele involuntare ale ochilor sunt un semn întâlnit frecvent la multe persoane, de ele legându-se o mulțime de mituri și superstiții. De fiecare dată când ți se zbate unul dintre ochi, te gândești cu teamă la evenimentele ce urmează să aibă loc în viața ta sau în cea a apropiaților tăi.
De obicei, oamenii spun că atunci când ți se zbate ochiul drept, înseamnă că o să-ți meargă bine, iar cel stâng indică ghinion și necaz în viitorul apropiat, însă acest lucru diferă de la persoană la persoană și de la popor la popor.
Dacă ești, mai degrabă, adeptă vorbelor din popor decât a explicațiilor pe care le oferă specialiștii, atunci interpretările chinezilor te vor ajută să descifrezi ceea ce îți transmit spasmele oculare.
Orele între care se simțea prima senzație oculară de acest tip conta mult în tradiția chinezească, astfel că există mai multe explicații legate de acest fenomen al corpului uman.
23:00 -1:00 - Vei primi în curând o invitație;
1:00 -3:00 - Cineva se gândește la ține mult;
3:00-5:00 - Vești bune, vei avea parte de un eveniment fericit;
5:00-7:00 - Vei avea parte de o perioada liniștită;
7:00 -9:00 - Ai grijă! Ai putea să suferi mici accidente;
9:00-11:00 - Te vei implică într-o ceartă;
11:00-13:00 - S-ar putea să ai parte de un necaz;
13:00-15:00 - Te așteaptă o mică bucurie;
15:00-17:00 - Persoană pe care o iubești se gândește la ține;
17:00-19:00 - Vei primi o vizită de departe;
19:00-21:00 - Te așteaptă un eveniment mare, unde vei întâlni mulți oameni;
21:00-23:00 - Ferește-te de probleme!
Există mai multe motive pentru care ți se poate zbate un ochi în opinia specialiștilor. Deși la prima vedere aceste spasme nu indică o problema gravă, totuși dacă simți acest simptom o perioada mai lungă de timp, ar trebui să
Stresul, oboseală, tensiunea oculară, anxietatea, consumul de cofeină, alcoolul, alergiile, alimentația dezechilibrată și sindromul ochilor uscați sunt cei mai întâlniți factori în acest caz. De asemenea, ochii se mai pot zbate și din cauza anumitor disfuncții neurologice, iritații ale corneei sau inflamații oculare.