Ce înseamnă când visezi bani

Ce înseamnă când visezi bani
Atunci când visezi că ai găsit bani, ţi se preveşteste o naştere în familie. Pe de alta parte, visele în care găseşti mulţi bani pot semnifica o energie pozitivă debordantă de care dispui pentru a-ţi indeplini dorinţele.
Atunci când visezi că ai ai câştigat o sumă mare de bani, ia aminte la modul în care s-a întâmplat acest lucru, dar şi la persoana care ţi-a înmânat câştigul. Așa se traduce ce înseamnă când visezi bani. Dacă e vorba despre cineva drag ţie, acest lucru se poate traduce printr-un câştig mai mult emoţional. Pe de altă parte, însă, dacă vezi o persoana străină, poate fi vorba despre multă preţuire, faimă.
Află ce înseamnă când visezi bani!
Atunci când visezi banii pe care i-ai pierdut, acesta e un semn care prevesteşte o mică ceartă în familie sau proiecte întârziate.
Atunci când visezi că numeri bani, poate însemna că planurile tale au mari şanse să se concretizeze. Iată încă un mod de a traduce ce înseamnă când visezi bani.
Atunci când visezi că ţi se fură bani, înseamnă că un apropiat din preajma ta îţi ia din energia pozitivă, fără să îţi dai seama.
Atunci când visezi ca ai furat bani, ești avertizat că trebuie să fii mai precaut în tot ceea ce faci. Pe de altă parte, îţi poate arăta că lipseşte dragostea din viaţa ta. Iată, deci, ce înseamnă când visezi bani.
Atunci când visezi că dăruieşti cuiva o sumă importantă de bani, însemnă că tu eşti mereu cel care dăruieşte multă afecţiune către o altă persoană, fără a cere nimic în schimb.
Sursa: click.ro
Citește și:
- 17:57 - Programul Rabla se schimbă radical. Bani mai mulți și reguli noi pentru mașinile fabricate în Europa
- 17:29 - Moment emoționant la Piatra-Neamț. Draga Olteanu Matei a primit o stea pe Aleea Personalităților
- 17:19 - USR confirmă negocierile cu tabăra lui Bolojan. Se pregătește o nouă forță politică de dreapta?
- 16:56 - Armata Germaniei deschide centre de recrutare în marile orașe, lângă casele oamenilor. Mii de civili vor fi chemați la testare
Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News














