Valeriu Gheorghiță a anunțat câți profesori și elevi s-au vaccinat împotriva coronavirusului înainte de deschiderea școlilor luni, pe 8 noiembrie. Anunțul vine după ce revenirea în bănci a copiilor a fost condiționată de rata de vaccinare în rândul cadrelor didactice - 60%, potrivit Ordinului comun al ministerelor Educației și Sănătății.
Medicul Valeriu Gheorghiță, președintele Comitetului Național de Coordonare a Activităților privind Vaccinarea împotriva COVID-19 (CNCAV), a declarat marți că în ultima săptămână, peste 3.200 de cadre didactice și peste 3.100 de elevi s-au vaccinat, în creștere față de săptămâna anterioară.
"În ceea ce privește vaccinarea în unitățile de învățământ, la acest moment sunt 52 de centre active în unitățile de învățământ preuniversitare. Au fost vaccinate, în ultima săptămână, 3.135 de elevi, ceea ce înseamnă cu 17% mai mult decât în săptămâna precedentă, când erau aproximativ 2.677. Aceste persoane au fost vaccinate fie în centrele proprii, fie cu sprijinul echipelor mobile trimise și care au asigurat vaccinarea la unitatea de învățământ. De asemenea, tot în ultima săptămână, au fost vaccinate 3.255 de cadre didactice în total, practic, cu peste 200% mai mult decât în săptămâna precedentă, când erau 1.020 de cadre didactice vaccinate sau personal auxiliar din rândul personalului angajat", a spus președintele CNCAV, în conferința săptămânală despre vaccinarea anti-COVID-19, la Palatul Victoria.