Actual· 2 min citire

Câte milioane de ucraineni au trecut granițele României de la începutul războiului

Granita Ucraina

Granita Ucraina

Scris de Dan Istratie Publicat: 31 iul. 2023, 09:31

Războiul din Ucraina a dus la creșterea masivă a persoanelor care au părăsit țara chiar prin România. Cele mai recente cifre arată dezastrul produs de Rusia în țara vecină.

Traficul la frontieră s-a dublat, în weekend, față de perioada similară a anului trecut, anunță luni Poliția de Frontieră, precizând că peste 1.440.000 de persoane, cetățeni români și străini, au făcut formalitățile de frontieră pe ambele sensuri de deplasare.

”În acest weekend au efectuat formalitățile de frontieră peste 1.440.000 de persoane, cetățeni români și străini, pe ambele sensuri de deplasare. Comparativ cu perioada similară a anului trecut, în acest an se constată dublarea traficului de pasageri prin punctele de frontieră de la nivel național (creștere de 102%). În data de 30.07.2023, prin punctele de fro­ntieră de la nivelul întregii țări au efectuat formalitățile de control (atât pe sensul de intrare, cât și pe cel de ieșire) aproximativ 510.500 de persoane, cetățeni români și străini și peste 134.100 de mijloace de transport, pe ambele sensuri”, relevă datele transmise de Poliția de Frontieră.

Pe sensul de intrare în România, au fost 270.287 de persoane, dintre care 18.272 de cetățeni ucraineni. Astfel, începând cu data de 10.02.2022 (perioadă pre-conflict), până la data de 30.07.2023, ora 24.00, la nivel național, au intrat în România 5.308.741 cetățeni ucraineni.

”Ne aflăm în plin sezon estival, iar la fiecare sfârșit de săptămână ne așteptăm la  o creștere a valorilor de trafic în principalele puncte de trecere a frontierei, în mod special la granița cu Bulgaria și Ungaria. Astfel, au fost dispuse măsuri pentru suplimentarea arterelor de control până la capacitatea maximă permisă de infrastructura fiecărui punct de trecere, respectiv de suplimentare a personalului. Tot pentru fluidizarea traficului la granițele României, reprezentanții Poliției de Frontieră Române mențin permanent legătura cu autoritățile de frontieră din Ungaria si Bulgaria,  pentru dispunerea  unor măsuri comune astfel încât formalitățile de control să se deruleze cu operativitate”, precizează Poliția de Frontieră.

Întrucât PTF Nădlac II și PTF Petea,  de la granița cu Ungaria, respectiv PTF Giurgiu, de la cea cu Bulgaria, sunt utilizate preponderent, polițiștii de frontierî  recomandă cetățenilor să utilizeze și celelalte puncte de frontieră existente la graniță, astfel încât să fie evitată aglomerația.

La granița cu Ungaria sunt operaționale 12 puncte de trecere a frontierei în regim internațional pentru persoane, autoturisme și camioane, iar la granița cu Bulgaria sunt operaționale 11 puncte de trecere a frontierei.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News