Câte școli și facultăți obligate să aibă autorizație ISU nu au reușit s-o obțină

Câte școli și facultăți obligate să aibă autorizație ISU nu au reușit s-o obțină
Puțin peste 2.000 de școli și 130 de facultăți nu au reușit să obțină autorizația privind securitatea la incendiu, deși aceasta era obligatorie.
Inspectoratul General pentru Situații de Urgență a precizat că la nivelul unităților de învățământ care funcționează în România, numărul total al celor pentru care era obligatorie obținerea autorizației de securitate și nu au obținut-o până în prezent este de 2.318 de unități școlare în învățământul preuniversitar și 130 unități școlare în învățământul universitar, conform Agerpres.
De asemenea, există 1.756 clădiri cu destinația de unități școlare în învățământul preuniversitar și 151 clădiri cu destinația de unități școlare în învățământul universitar care au obținut autorizația de securitate la incendiu.
"Pentru toate celelalte clădiri având destinația de unități școlare, atât în învățământul preuniversitar cât și în învățământul universitar, care au fost puse în funcțiune anterior introducerii obligației legale de obținere a autorizației de securitate la incendiu, pentru asigurarea desfășurării în condiții de siguranță a activității, sunt executate anual controale de verificare a apărării împotriva incendiilor, precum și activități de informare preventivă și educare a elevilor și studenților asupra modului de comportament în cazul producerii unui incendiu sau altei situații de urgență", conform unui comunicat.
În urma verificărilor efectuate de specialiștii în domeniul preventiv în cursul anului 2014, au fost constatate 20.345 încălcări ale legislației pe linia apărării împotriva incendiilor, 4.846 dintre acestea fiind remediate în timpul acțiunilor de control. În urma acestora, au fost aplicate 12.269 sancțiuni contravenționale din care 582 amenzi în cuantum de 602.050 lei și 11.687 avertismente.
Citește și:
- 23:22 - Donald Trump spune că are discuţii constructive cu Putin şi Zelenski: ”Sperăm că vom rezolva problema”
- 23:08 - Sebastian Burduja, scut pentru Ilie Bolojan: ”Va face ordine în energie”
- 22:46 - Premierul Ilie Bolojan, despre incendiul din comuna Soveja: ”Guvernul va aloca ajutoare familiilor lovite de nenorocire”
- 22:25 - Horoscopul zilei de luni, 27 aprilie 2026. Energii intense, echilibru între introspecție și interacțiune
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News














