Care este simbolul aprinderii lumânării în biserică

Lumânările sunt nelipsite de la marile slujbe-evenimente din viaţa omului: botez, cununie, moarte.

La botez, lumânările se aprind pentru luminarea sufletului celui botezat care vine de la întuneric la lumină şi prin botez se face fiu al luminii lui Hristos.

La cununie, preotul aprinde cele două lumânări mari pe care le ţin naşii în spatele mirilor ce se logodesc şi se cunună, ca ele să lumineze calea vieţii şi ca încredinţare că îşi vor ţine legământul de a fi uniţi toată viaţa.

La moarte, lumânarea este lumina care se pune în mâna răposatului spre a-i fi călăuză pe drumul de veci.

Lumânarea se aprinde şi atunci când credinciosul se împărtăşeşte, prin aceasta mărturisind că este fiu al luminii lui Hristos.

Lumânarea simbolizeaza jertfa de sine, transfigurarea, transformarea în lumină prin ardere de sine, ceea ce reprezintă calea împlinirii noastre şi a desăvârşirii. Ca şi semnul Sfintei Cruci, lumânarea este un semn al creştinului. Ea arată esenţa credinţei noastre, aceea că nu exista altă cale de împlinire, de mântuire, decât cea a jertfei. Jertfa se află la temelia vieţii, nimic nu se poate realiza decât prin jertfa de sine. Ca şi lumânarea, omul se poate şi el transforma în lumină, se poate îndumnezei prin ardere de sine. Apoi, lumânarea este jertfă curată pe care o aducem noi lui Dumnezeu. De aceea însoţim rugăciunile noastre pentru cei vii ca şi pentru cei morţi de aprinderea lumânărilor în biserică, la mormintele celor dragi sau în casele noastre.