Emisiunea "România 2019", realizată de Cozmin Gușă, a fost realizată sâmbătă seara de la Brașov, unul dintre cele mai importante orașe din inima Transilvaniei, după ce caravana Realitatea TV a trecut prin Târgu-Mureș și Har-Cov, joi și vineri.
Brașovul este un centru multicultural cu un patrimoniu arhitectural inestimabil, dar și multiple obiective turistice ce merită vizitate măcar o dată.
Brașovul a dat nu doar țării, ci și întregii lumi, oameni importanți și recunoscuți în domenii importante. Aici s-au născut personalități marcante precum Doina Cornea, fosta disidentă a regimului comunist, simbolul demnității românești.
La Brașov s-a născut și primul cosmonaut român, Dumitru Prunariu. La 14 mai 1981 a devenit primul și singurul român care a zburat vreodată în spațiu.
Din orașul de la poalele Tâmpei este și tenismanul Horia Tecău. A ocupat locul întâi în clasamentul mondial ATP al jucătorilor de dublu și este component al lotului național de Cupa Davis al României.
Și Alexandru Andrieș s-a născut la Brașov, pe când orașul se numea Stalin. Este un muzician și textier deosebit, cu armonii complexe și versuri inteligente.
Dacă în anii ‘90 Brașovul era doar un oraș industrial, acum este cunoscut ca unul turistic. Tot ce avea mai frumos a fost pus în valoare, iar acum este al doilea oraș turistic al țării și județul care atrage cei mai mulți vizitatori străini.
În fiecare lună, peste 100.000 de turiști vizitează orașul de la poalele Tâmpei. Și au și ce să vadă pentru că Brașovul are un patrimoniu arhitectural inestimabil: de la fortificații și clădiri administrative, până la biserici și alte edificii de cult sau case de locuit ce datează încă din Evul Mediu.
Clădirile istorice din Piața Sfatului găzduiesc astăzi muzee și case memoriale. În centrul orașului sunt și localuri tradiționale românești, dar și cu specific internațional, aproape fiecare însoțit de o terasă cochetă.