Actual· 2 min citire

Când va fi făcut public numele candidatului unic al Coaliției? Anunțul purtătorului de cuvânt al PSD

Cine va fi candidatul unic al coaliției pentru București.

Cine va fi candidatul unic al coaliției pentru București.

Publicat18 mar. 2024, 21:07
SursăRealitatea

Candidatul unic al Alianței de la guvernare a stârnit vii controverse în sânul ambelor partide.  Decizia coaliției privind candidatul unic la Capitală - prezentată marți organizațiilor PSD și PNL București

Decizia coaliției de guvernare privind candidatul unic la Primăria Capitalei urmează să fie prezentată marți în organizațiile de București ale PSD și PNL și apoi să fie făcut anunțul nominal, a declarat, luni, purtătorul de cuvânt al PSD, senatorul Lucian Romașcanu.

"Există o decizie a coaliției de a avea candidat unic la Primăria Municipiului București și candidați comuni la sectoare, urmând ca această decizie să fie prezentată mâine la organizațiile de București ale celor două partide, urmând ca anunțul nominal să fie făcut, din respect firesc pentru organizații, după întâlnirea de dimineață", a precizat Romașcanu la România Tv.

Chestionat dacă sunt mai mulți candidați pentru Primăria Capitalei sau doar medicul Cătălin Cîrstoiu, Romașcanu a precizat: "Am spus că avem un candidat unic al coaliției și așteptăm întâlnirea cu organizațiile, nu vreau să confirm un nume înainte de întâlnirea cu organizațiile".

Întrebat dacă el crede că Gabriela Firea sau Sebastian Burduja vor accepta o altă candidatură, senatorul PSD a răspuns: "Sunt convins că ambii, cel puțin pe Gabriela Firea o cunosc și îmi doresc să fie așa și anume că este un jucător de echipă, iar lucrurile pe care cu cifre le vom discuta mâine să fie acceptate și să fim o echipă și de acum înainte".

Coaliția PSD-PNL a decis, luni, să meargă cu candidaturi comune la Primăria Capitalei, primăriile de sector, Consiliul General și Consiliile locale de sector, au precizat surse politice.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News