Actual· 2 min citire

Descoperire spectaculoasă! Celulele cancerului mamar au fost transformate, cu succes, în grăsime.

Descoperire spectaculoasă! Celulele cancerului mamar au fost transformate, cu succes, în grăsime.

Descoperire spectaculoasă! Celulele cancerului mamar au fost transformate, cu succes, în grăsime.

Realitatea.NET
Scris de Realitatea.NET Publicat: 17 ian. 2019, 14:07

Cercetătorii au reușit să transforme celulele cancerului mamar în celule de grăsime în cadrul unui studiu pe șoareci.

Pentru a obține acest lucru, echipa a exploatat o modalitate ciudată pe care celulele cancerului metastazic o utilizează. Conform Science Alert, rezultatele studiului reprezintă doar un prim pas, dar în viitor poate duce la terapii promițătoare.

Atunci când ne tăiem la deget sau când unui fetus îi cresc organe, celulele epiteliale încep să devină mai „fluide” și se transformă într-un tip de celule stem ce ulterior iau forma oricărui tip de celule din corp. Procesul poartă denumirea de tranziție epitelio-mezenchimală (EMT), iar cancerul utilizează această cale, cât și una opusă numită MET, pentru a se răspândi în corp.

Cercetătorii au utilizat șoareci cărora le-a fost implantată o formă agresivă de cancer mamar și i-au tratat atât cu medicamente pentru dibetici, cât și cu medicamente pentru cancer. Mulțumită acestor medicamente, când celulele canceroase au utilizat una dintre acele căi de răspândire, s-au transformat din celule canceroase în celule de grăsime. Procesul de la baza transformării poartă denumirea de adipogeneză.

Deși nu toate tipurile de cancer se transformă în celule de grăsime, cele ce au trecut prin procesul de adipogeneză nu și-au reluat apoi forma inițială. „Terapia ce utilizează medicamentele rosiglitazon și tramentinib a inhibat eficient răspândirea celulelor canceroase și formarea metastazelor în cazul rozătoarelor cu cancer mamar”, a declarat echipa de cercetători din cadrul Universității din Basel, Elveția.

Sursa: descopera.ro

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News