Un eveniment semnificativ în domeniul protecției animalelor a avut loc marți, când Camera Deputaților a adoptat un proiect de lege ce interzice creșterea și sacrificarea șinșilelor și nurcilor în scopul obținerii blănurilor. Această reglementare va intra în vigoare începând cu 1 ianuarie 2027 și reprezintă o modificare importante în sector.
Deputații au votat marți cu 217 voturi „pentru”, 6 „împotrivă” și 7 abțineri pentru acest proiect de lege care interzice, începând cu data menționată, creșterea, capturarea intenționată și uciderea speciilor de șinșila și nurcă în scopuri comerciale.
Proiectul de lege are ca obiect de reglementare modificarea și completarea Legii nr.205/2004 privind protecția animalelor, în sensul interzicerii creșterii și uciderii animalelor în scopul obținerii blănurilor și comercializării lor.
Potrivit unui amendament al PNL, semnat de liderul de grup Gabriel Andronache, prevede că, prin excepțiede la prevederile alin. (1), creșterea, capturarea intenționată, precum și uciderea, în scopuri comerciale, a speciilor de șinșila și de nurcă sunt interzise, începând cu data de 1 ianuarie 2027.
Inițiatorul amendamentului precizează că o perioadă de tranziție de 2 ani de zile este soluția potrivită pentru fermele de animale de blană din România.
Animalul care începe să dispară din gospodăriile românilor. În trecut fiecare familie avea cel puțin un exemplar
”Concret, de la promulgarea legii și până la sacrificarea ultimului animal de blană dintr-o astfel de fermă vor trece cel mult doi ani de zile. O perioadă de tranziție este necesară pentru a răspunde nevoii de predictibilitate economică, iar deținătorii fermelor să aibă timp pentru a-și lichida afacerile. În același timp, angajații acestor ferme trebuie să aibă timp pentru găsirea altor locuri de muncă – pe cont propriu sau cu ajutorul proprietarilor fermelor. 24 de luni constituie o perioadă suficientă de tranziție, luând în considerare dimensiunile reduse ale acestui sector în România: două ferme de nurci americane care au rămas să își desfășoare activitatea în țara noastră și mai puțin de 10 ferme de șinșile.
”Această perioadă de 24 de luni include două cicluri complete de producție, împreună cu câteva luni de zile pentru parcurgerea tuturor etapelor juridice și practice care presupun desființarea respectivelor ferme. De asemenea, în cei 2 ani de zile prevăzuți, angajații din aceste ferme vor putea să facă tranziția către alte locuri de muncă, inclusiv (la nevoie) urmând cursuri de recalificare profesională”, mai arată inițiatorul.
În România, acest sector este unul foarte mic, fiind raportate doar două ferme de nurci americane și mai puțin de 10 ferme de șinșile. Chiar dacă numărul acestora este redus, angajații acestor ferme vor trebui să își găsească noi locuri de muncă odată cu închiderea acestora.
Cea mai scumpă reședință din lume. Unele țări au PIB-ul mai mic decât cotația acesteia. Suma este colosală
Proiectul de lege care propune interzicerea fermelor de nurcă americană și șinșilă a fost blocat de aproape un an în Comisia pentru Agricultură a Camerei Deputaților. Deși a fost aprobat de Senat și a primit aviz favorabil de la Comisia Juridică, votul final în plenul Camerei a fost amânat de patru ori, din cauza lipsei unui raport din partea Comisiei pentru Agricultură.
România se număra printre ultimele state din UE care încă permite creșterea animalelor pentru blană, deși numărul fermelor a scăzut de la peste 150 în 2013 la doar 9 în 2023. Inițiativa de interzicere este susținută de peste 67% dintre români, iar petițiile pentru eliminarea fermelor de blănuri au adunat 74.000 de semnături.
Investigațiile Humane Society International din 2022 au dezvăluit abuzuri grave în aceste ferme, unde animalele erau ținute în condiții deplorabile și ucise brutal. Pe lângă problemele de cruzime, fermele de blănuri reprezintă și un risc de biosecuritate, crescând riscul apariției de noi pandemii, avertizează cercetătorii.
Contre între consilierul lui Isărescu și Daniel Zamfir pe ROBOR și IRCC. Ce pot face românii împovărați de ratele la bănci