De sărbători, tot omu’ cu un pic de conștiință ecologică își pune niște întrebări și își face oarece probleme în încercarea de a împăca propriile convingeri "verzi" cu tradițiile celebrării marilor evenimente din calendar. Pe locul întâi în topul preocupărilor de acest gen se află disputa modernă "brad artificial sau natural?" Ne-am întrebat și noi, știm că vă preocupă și pe voi, așa că, din ceea ce am aflat până acum despre subiect, iată câteva puncte-cheie.
Brazi artificiali
brazii artificiali care se găsesc de cumpărat la noi sunt făcuți, în general, din PVC (policlorură de vinil), un material plastic obținut din petrol; fabricarea lor implică un mare consum de energie și dispersarea în mediu a unor substanțe poluante toxice.
deși producătorii și comercianții încearcă să ne bage în cap ideea că, dacă ți-ai luat un astfel de brad, o să-l ai toata viața și eventual o să-l și lași moștenire urmașilor, cercetările arată că, de fapt, acești brazi ajung și ei la gunoi după câțiva ani de utilizare.
brazii artificiali nu sunt biodegradabili (spre deosebire de cei naturali) și nici nu sunt reciclați sistematic
plasticul din care sunt făcuți îmbătrânește și se degradează, răspândind fragmente minuscule de PVC prin casă.
cei mai mulți astfel de brazi sunt produși in China. Brazii artificiali din China conțin foarte adesea plumb, folosit pentru stabilizarea PVC-ului, dar care, în unele cazuri (rare, dar nefericite) poate constitui un pericol real pentru locuitorii casei, mai ales pentru copii.
Brazii naturali tăiați
aceștia reprezintă o resursă naturală regenerabilă.
câtă vreme crește, un brad natural absoarbe dioxid de carbon din atmosferă și produce oxigen, deci e folositor.
odată tăiat, elibereaza înapoi în atmosferă dioxidul de carbon, pe măsura ce se descompune (sau dacă este ars). dacă e ars, cel puțin a folosit la ceva – a dat căldură.
dacă e lăsat să se descompună, substanțele organice din el se întorc în pământ și îl îmbogățesc cu nutrienți, ajutând la creșterea altor plante care vor consuma dioxid de carbon și vor produce oxigen – deci, în final, se dovedește a fi folositor. În țările mai înaintate din punct de vedere al protecției mediului – să sperăm ca, în curând, și la noi – există programe de reciclare a brazilor naturali, dupa ce își îndeplinesc menirea festivă.
pe cât posibil, e bine și ecologic să cumpăram un brăduț adus de la o distanța cât mai mică – pentru a micșora costul ambiental al transportului – și, desigur, provenit dintr-o pepinieră sau o exploatare controlată, pentru că acolo, pe măsură ce se taie, se replantează, ca să fie și la anul.
Concluzie: un brad natural tăiat ar fi o opțiune mai verde decât unul artificial.
Bradul în ghiveci
Teoretic, sună perfect, dar, la o analiză mai atentă, există câteva probleme:
acești brăduți, la noi, sunt, în general, scumpi (prohibitiv de scumpi pentru punga multor români, ăsta-i adevărul)
sunt foarte pretențioși: trebuie ținuți într-o încăpere nu prea caldă, nu prea uscată, bine aerisită, nu prea aproape de sobă/calorifer ș.a. – pe scurt, condițiile din casele noastre (și mai ales din apartamentele de bloc) diferă mult de cele în care au fost ei crescuți și nu le priesc întotdeauna. (Dacă citești un articol ca acesta, ajungi la concluzia că, decât să-ți iei un braduț în ghiveci, mai bine îți iei o pisică sau un câine, că-s mai ușor de crescut). Iar dacă ați dădăcit toată iarna un astfel de brăduț și ați reușit să ajungeți cu el viu și nevătămat în primăvară, trebuie să vă ocupați de plantat, ceea ce e ușor de zis, dar nu și de făcut. Pentru locuitorii orașelor mai mari, chiar poate fi o bătaie de cap să găsească un loc potrivit pentru a planta copăcelul.
mulți dintre braduții în ghivece sunt importați, aduși la noi de hăt-departe – nu prea ecologic, la urma-urmei.
Pe ici, pe colo, mai apare în peisaj și câte o firmă care închiriaza brazi în ghiveci, dar, până când ajungi să-i dai înapoi spre a fi replantați, problemele sunt aceleași: prețul ridicat și sensibilitatea la condițiile de interior.
