Cele mai frecvente cinci boli de plămâni

Cele mai frecvente cinci boli de plămâni
Boli de plămâni. Plămânii sunt organe vitale ce asigură necesarul de oxigen al organismului.
Boli de plămâni. Bolile ce pot afecta plămânul sunt numeroase, iar aceștia, deși sunt afectați, trebuie să funcționeze normal.
Boli de plămâni. Pneumoniile bacteriene
Acestea reprezintă mai bine de 70% din totalul pneumoniilor, cauza cea mai frecventă fiind infecția cu pneumococ (Streptococcus pneumoniae), o bacterie descoperită de Pasteur.
Boala este mai frecventă la bărbați și la tineri. Bacteria se transmite pe cale aeriană, iar factorii favorizanți sunt frigul, umezeala și oboseala.
Pneumonia debutează brusc, cu febră, frisoane, dureri toracice și tuse seacă.
Pneumonia netratată și fără complicații durează în medie 9 – 12 zile, iar vindecarea se produce la fel de brusc ca și debutul bolii: de obicei, în noaptea celei de-a 7-a sau a 9-a zile de boala apare criza pneumococică – temperatura scade brusc la normal, bolnavul transpiră abundent, crește cantitatea de urină eliminată (poliurie), iar starea generală devine foarte bună.
Boli de plămâni. Astmul bronșic
Este o boală inflamatorie cronică ce se caracterizează prin crize periodice de bronhospasm (scade diametrul bronșiilor brusc, ceea ce face dificilă respirația).
În crizele de astm, mucoasa căilor aeriene se îngroașă și scade diametrul căilor respiratorii. Cauzele astmului sunt diverse și implică interacțiunea între predispoziția genetică și factorii de mediu (fum, praf, pulberi).
Astmul bronșic este de două tipuri – alergic și nonalergic (de cauze necunoscute).
Primul tip de astm apare frecvent la copii, cel de-al doilea tip apare la adult și are o evoluție mai puțin bună.
Boli de plămâni. Bronșita cronică
Este o afecțiune caracterizată prin tuse productivă ce durează mai mult de trei luni și apare regulat pe o perioadă de doi ani. Manifestările bronșitei cronice sunt tusea și expectorația.
Cauza cea mai frecventă asociată cu bronșita cronică este fumatul – iritarea permanentă a căilor aeriene, datorată fumului, produce o creștere a numărului de celule caliciforme, care secretă mucus.
Ca urmare va fi mai mult mucus în arborele bronșic, ce se va elimina prin tuse. Cantitatea mare de mucus favorizează apariția infecțiilor bacteriene.
Boli de plămâni. Tuberculoza
TBC-ul este produs de o bacterie – Mycobacterium tuberculosis (bacilul Koch). Acesta afectează de obicei plămânii, dar poate ajunge și la rinichi, oase sau creier. Infecția cu bacilul Koch este diferită de TBC. Cu toții putem fi infectați, dar nu facem tuberculoză.
Aceasta apare după asigurarea unor condiții speciale organismului – frig, umezeală, oboseală, sistem imunitar slăbit. Bacilul se transmite pe cale aeriană și este foarte rezistent în mediul extern.
Tuberculoza se manifestă prin tuse persistentă cu expectorații, dureri toracice. Deși a fost considerată a fi o boală fără tratament, acum se poate trata prin administrarea unor antibiotice puternice.
Statisticile la nivel european pun România pe poziții fruntașe la numărul de bolnavi de TBC raportat la numărul populației (130 la 100.000 de locuitori).
Boli de plămâni. Cancerul bronho-pulmonar
Cauza principală a cancerului este necunoscută. Se cunosc doar factorii de risc și pe primul loc a fost pus fumatul (demonstrat prin studii epidemiologice); alți factori sunt profesia – medii cu pulberi de azbest, gudron, poluarea aerului – incidența cancerului bronho-pulmonar este mai mare în țările dezvoltate - și factorii ereditari.
Cancerul bronho-pulmonar este mai frecvent la bărbați, dar raportul dintre sexe a început să scadă în ultimii ani.
Simptomele sunt tusea uscată, durerea toracică și uneori hemoptizie (eliminare de sânge din căile respiratorii).
Frecvent, cancerul bronho-pulomar este secundar, adică celulele tumorale provin de la o tumoră situată în alt organ (metastaze pulmonare).
Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News


























