Ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, a declarat, sâmbătă, la sosirea a 15 cetățeni români repatriați din Afganistan, că demersurile în cadrul celulei de criză inter-instituționale vor continua pentru a putea evacua și ultima persoană care și-a exprimat dorința în acest sens, dar care nu a putut ajunge din rațiuni de securitate "extrem de dificile" la aeroportul din Kabul.
"Bine v-ați întors sănătoși!", le-a transmis Aurescu celor sosiți din Afganistan.
Cei 16 cetățeni români care au fost evacuați în ultimele trei zile cu o aeronavă a Forțelor Aeriene Române se alătură altor peste 30 care au plecat din Afganistan cu nave ale unor state partenere.
"Dincolo de orice evaluare politico-diplomatică și de securitate, Afganistanul este în acest moment un loc al disperării și suferinței umane extreme. Am simțit acest lucru direct, în toate aceste zile, în toate acțiunile noastre și contactele personale pe care le-am avut", a spus Aurescu.
El a adăugat că vor continua demersurile de a aduce în România pe cetățenii afgani care au lucrat cu trupele române și pe studenții care au burse oferite de țara noastră.
"Ne vom preocupa în continuare și de unele categorii vulnerabile cum sunt jurnaliștii afgani, dintre care am încercat, de asemenea, să evacuăm ieri și vom ține contactul cu toți cetățenii români încă aflați în Afganistan, fie că vor sau nu să fie repatriați. Mă bucur că în aceste zile am reușit să scoatem din Kabul și șapte cetățeni ai unor state partenere, cinci cetățeni bulgari, un american și un britanic", a afirmat ministrul român de Externe.