Blestemul diamantelor: un deceniu de război civil în Sierra Leone

Charles Taylor, președintele Liberiei, a fost judecat și găsit vinovat pentru „complicitate la săvârșirea crimelor de război din timpul războiului civil din Sierra Leone”, așa cum arată o decizie a Tribunalului Special pentru Sierra Leone, organizat cu sprijinul ONU, din 26 aprilie 2012. După aflarea verdictului, una dintre victime, ale cărei brațe fuseseră amputate în timpul războiului, a declarat, indignată: „Taylor merită 100 de ani de închisoare pentru rolul pe care l-a avut în săvârșirea atrocităților.” (BBC, 26 aprilie 2012). Oameni invalizi, îndurerați, mânioși, săraci, deprimați, descurajați, asta a lăsat războiul în urmă. Un conflict domestic ce și-a extins, de fapt, tentaculele dincolo de granițele țării. O implicare externă divizată, maniheist, între buni și răi.

Diamantele, mărul discordiei?

Literatura economică arată că războaiele civile sunt motivate, cel mai probabil, mai mult de obiective mercantile, oportunitățile unor profituri economice (de lăcomie, cu alte cuvinte), decât de nemulțumirea socială (adică de doleanțele poporului). Desigur, nu sunt de trecut cu vederea nici contextul politic și cel istoric al țării, așa cum războaiele civile nu sunt produsele numai ale unor politici defectuoase, criminalității crescânde sau dezastrelor de mediu.

Puterea lăcomiei este, însă, un factor important. Se zice că banul e ochiul dracului. Iar Sierra Leone are o rezervă impresionantă de diamante, ce se pot transforma în sume extraordinare de bani. Competiția pentru controlul regiunilor de extracție a diamantelor, „blestemul resurselor naturale”, a fost considerată una dintre principalele cauze ale conflictului. Câțiva cercetători, printre care Lujala, Gleditsch și Gilmore, susțin că diamantele secundare ușor exploatabile pot fi corelate cu izbucnirea războiului, în timp ce mineritul diamantelor primare necesită sisteme de stat mai stabile și mai puternice. Cu toate acestea, este bine de menționat că industria mineritului din Sierra Leone se baza atât pe diamante primare, cât și secundare, iar războiul nu s-a bazat nici pe rivalitate etnică.

Chiar dacă nu se știe cu siguranță în ce măsură diamantele au fost de vină pentru izbucnirea războiului civil, este clar că acestea au avut un rol esențial, oferind Frontului Revoluționar Unit (RUF) sursa de venit pentru a susține războiul. Mineritul ilegal de diamante era, totuși, susținut de ambele părți – atât de RUF, cât și oficialități. Se presupune că RUF a avut un profit de 200 de milioane de dolari, între 1991 și 1999, din comerțul cu diamante. Aceste diamante erau date lui Charles Taylor, în schimbul armelor și muniției.

Dar diamantele nu au fost numai mijlocul de finanțare a războiului. Au jucat un rol și în polarizarea socială, înainte ca războiul să înceapă. Beneficiile ce veneau din extracția diamantelor au crescut odată ce dreptul de proprietate asupra minelor de diamante și licențele de exploatare  au fost date, în special, familiilor conducătoare și adepților regimului. Astfel că creșterea inegalității sociale a dus la creșterea nemulțumirilor în rândul celor care erau lăsați în afara privilegiilor. Mai mult, guvernul din Sierra Leone nu a fost capabil să colecteze riguros taxele din sectorul diamantelor, iar prețul mic de cumpărare promovat de Biroul pentru Diamante al Guvernului (GDO) nu a făcut decât să încurajeze traficul ilegal.

O istorie a „doleanțelor”

În perioada colonială, Sierra Leone era o societate formată din două clase, cu o birocrație slabă, toate fiind stabilite de conducerea colonială britanică. În perioada post-colonială, proasta administrare a statului, mai ales în timpul lui Siaka Stevens (1967-1984), a adus statul, și așa slăbit, în pragul colapsului. Asta a dus la marginalizarea populației tinere, atât de la oraș, cât și de la sat, fiindu-le îngrădit accesul la o educație adecvată și la ocuparea forței de muncă.

Iar neliniștile sociale nu au făcut decât să alimenteze sentimentele de nemulțumire față de domeniul politic și economic, față de guvern și de clasele conducătoare. Moartea primului premier al statului, Sir Milton Margai, în 1964, politica statului a început să fie cracaterizată, din ce în ce mai mult, de corupție, administrare viciată și violență electorală. Toate acestea au creat o societate civilă slabă, prăbușirea sistemului de educație și, nu în cele din urmă, a dat naștere la o întreagă generație tânără de nemulțumiți. Ei, tinerii, aveau să fie membrii majoritari în RUF. Albert Margai nu a văzut statul ca un protector al populației, așa cum a făcut fratele său, ci ca pe un instrument pentru a-și spori câștigurile personale, folosind până și forța militară pentru a suprima alegerile pluripartidice ce îi amenințau mandatul.

Promisiunea: „Fără sclavi, fără stăpâni, putere și bogăție poporului”

Frontul Revoluționar Unit era alcătuit dintr-un grup de oameni care considerau că poporul poate primi puterea și bogăția pe care le merită numai prin înlăturarea guvernului din Sierra Leone. RUF a fost fondat de Fonday Sankoh, alături de Abu Kanu și Rashid Mansaray, dar a primit sprijin substanțial și din partea dictatorului liberian Charles Taylor. Inițial, gruparea avea ca scop trimiterea de oameni din Frontul Național Patriotic din Liberia dincolo de graniță pentru a repeta succesul lui Taylor de a răsturna guvernul liberian.  

Continuarea pe historia.ro