Președintele american, Joe Biden, a ajuns în Polonia. Liderul de la Casa Albă va vizita orașul Rzeszow, situat la aproximativ 80 de kilometri de granița cu Ucraina, în cadrul vizitei în Polonia, a doua etapă a călătoriei sale în Europa.
UPDATE 2: Avionul care îl ducea pe președintele Poloniei spre întâlnire cu Joe Biden s-a întors din drum. Din primele informații, aeronava s-ar fi întors din drum și a aterizat de urgență la Varșovia.
Șeful de cabinet al președintelui Andrzej Duda, spune că acesta nu a fost în niciun pericol, transmite Reuters.
Agenția de presă de stat poloneză PAP spune că avionul președintelui Duda a trebuit să se întoarcă pe aeroportul din Varșovia la scurt timp după decolare din cauza unei probleme tehnice.
Liderul de la Varșovia trebuia să se afle pe aeroportul Rzeszow din sud-estul Poloniei pentru a-l întâlni pe Biden și a-l informa despre situația de la granița cu Ucraina, relatează știripesurse.ro.
UPDATE: Avionului președintelui american Joe Biden a aterizat vineri la Rzeszow, la 100 km de frontiera ucraineană, relatează AFP.
În primele ore ale vizitei sale de două zile în Polonia, Biden urmează să se întâlnească cu militarii americani staționați în acest oraș.
Ulterior, liderul de la Casa Albă se va deplasa la Varșovia, unde va avea întâlniri cu liderii polonezi și va efectua o vizită într-un centru de primire a refugiaților ucraineni care au fugit din cauza invaziei ruse din țara lor.
În cadrul turneului său european, Joe Biden a participat joi, la Bruxelles, la trei summituri succesive, ale NATO, G7 și Consiliului European, în contextul războiului din Ucraina și cu scopul declarat de a coordona poziția aliaților.
Venind de la Bruxelles după un maraton de summit-uri, președintele Statelor Unite a fost primit de președintele polonez Andrzej Duda pe aeroportul acestui oraș situat la două ore și jumătate de Lvov, principalul oraș din vestul Ucrainei.
Liderul american va fi informat despre "răspunsul umanitar pentru a atenua suferința civililor din Ucraina și pentru a răspunde fluxului tot mai mare de refugiați care fug de războiul pe care l-a ales Putin", a precizat Casa Albă în comunicatul său de presă.
Președintele Joe Biden se va întâlni apoi cu soldații americani poziționați în această regiune și "care contribuie, alături de aliatul nostru polonez, la eforturile de descurajare ale NATO pe flancul său estic".
Vineri seara, președintele american se va deplasa la Varșovia, unde va avea, sâmbătă, discuții mai consistente cu omologul polonez, conform programului oficial.
El va susține apoi un discurs "despre eforturile unite ale lumii libere de a sprijini poporul ucrainean, de a trage Rusia la răspundere pentru războiul său brutal și de a apăra un viitor bazat pe principii democratice", potrivit Casei Albe.
Această vizită de două zile în Polonia vine după un maraton diplomatic extraordinar la Bruxelles, unde președintele Joe Biden a participat la summiturile NATO, G7 și UE în care a lăudat unitatea occidentală în răspunsul dat Rusiei, la o lună după începerea invaziei ruse în Ucraina.
În cadrul unei conferințe de presă la Bruxelles, Joe Biden a susținut că NATO " nu a fost niciodată, niciodată, atât de unită".
Pe 5 martie, secretarul de stat american Antony Blinken s-a deplasat la rândul său la Rzeszow, unde s-a întâlnit cu ministrul polonez de externe Zbigniew Rau, după care a mers la un punct de trecere a frontierei în Ucraina.