Viața pe frontul de luptă este un joc de noroc adesea, iar cel mai mare inamic al fiecărui soldat este moartea. Pentru a putea face față provocărilor zilnice, soldații, din cele mai vechi timpuri, și-au găsit curajul sau și-au înecat amarul în diverse licori spirtoase – mai mult sau mai puțin rafinate, mai slabe sau mai tari – după puteri și nevoi.
Ginul și apa tonică au fost cucerite de armata Companiei britanice a Indiilor de Est și, la fel ca multe alte „băuturi de război”, au apărut în urma unor experimente în scopuri medicinale. În India, precum și în alte regiuni tropicale, malaria constituia una dintre cele mai mari și mai persistente probleme. În anii 1700, s-a descoperit un leac pentru a trata boala – chinina – substanță care ridica problema gustului puternic amărui. Ofițerii britanici din India de la începutul secolului XIX au început să adauge un amestec de apă, zahăr, lime și gin peste chinină pentru a face medicamentul mai plăcut la gust. Astfel, cocktailul de gin și apă tonică a devenit o băutură-simbol a Imperiului Britanic, scrie Historia.ro.
Militarii britanici au fost cei care au dus preparatul în cluburi, așa că, în timp, cocktailul a fost învăluit de aburii eleganței și distincției. Aproximativ 75 de ani mai târziu, premierul britanic Winston Churchill confirma rolul său în salvarea „mai multor vieți decât toți doctorii din Imperiu”.
Din moment ce nu mai este folosit ca un remediu împotriva malariei, apa tonică din zilele noastre conține mai puțină chinină, este, de obicei, îndulcită și, prin urmare, este mai puțin amăruie decât cea din vremea raj-ului britanic.
