Un bărbat a murit după ce a fost lovit de un tren în zona de nord a Capitalei. Cumplitul accident s-a produs pe strada Lămâiului, sectorul 1. La fața locului s-au trimis trei echipaje de pompieri, descarcerare și SMURD.
Din primele informații disponibile, bărbatul avea în jur de 60 de ani. Accidentul a avut loc în București, pe strada Lămâiului.
Medicii ajunși la fața locului au fost, din păcate, nevoiți să constate decesul.
Potrivit purtătorului de cuvânt al ISU București-Ilfov, Adrian Marin, bărbatul avea aproximativ 60 de ani și a murit după ce a fost lovit de tren, în zona Reviziei de vagoane CFR Grivița, la fața locului fiind trimise trei echipaje de descarcerare și SMURD.
Reprezentantul ISU a precizat că nu se cunosc împrejurările în care s-a produs incidentul.
Nu este clar deocamdată cum s-a produs accidentul: nu se știe dacă este vorba de o sinucidere sau a fost un incident.
Autoritățile au dechis o anchetă după accident, urmând să stabilească modul în care a avut loc incidentul.
Acesta nu este sigurul accident feroviar produs luni seară. O altă persoană a fost lovită de tren. Este vorba de un tânăr care, din primele informații, mergea cu bicicleta pe lângă calea ferată, asculta muzică în căști, iar trenul l-a agățat.
Din fericire, tânărul din Arad este conștient.