Actual· 2 min citire

Bacșișurile date chelnerilor ar putea fi impozitate cu 16%

Bacșișurile date chelnerilor ar putea fi impozitate cu 16%

Bacșișurile date chelnerilor ar putea fi impozitate cu 16%

Realitatea.NET
Scris de Realitatea.NET Publicat: 11 apr. 2014, 12:05

Patronatele din turism au propus autorităților impozitarea cu 16% a bacșișurilor primite de ospătari, fondurile colectate urmând să fie folosite pentru investiții în infrastructura turistică.

Și în trecut au mai fost făcute asemenea propuneri, care nu s-au materializat, principalii opozanți fiind patronii de hoteluri și restaurante. Motivul îl reprezintă faptul că, de regulă, personalul din restaurante, cafenele și baruri are salarii mici, fapt atestat și de statistica oficială, iar bacșișurile reprezintă o sursă de venit importantă.

„Dacă se va impozita bacșișul, ne vor pleca oamenii. Bacșișul este câștigul lor. Dacă servesc repede și bine, iar clientul este mulțumit de prestația personalului, atunci lasă bacșiș. Dacă nu, achită doar nota de plată", spune Alina Crețu, managerul unui restaurant.

În schimb, reprezentanții ANAT și ai FPTR au semnat un document pe care l-au transmis Ministerului pentru IMM și Turism și Autorității Naționale pentru Turism și în care solicită, printre altele, impozitarea cu 16% a bacșișului lăsat de clienți în baruri, cafenele și restaurant, potrivit Evz.ro.

"În turism, bacșișul este o sursă importantă de venit pentru chelneri, ospătari și barmani. El indică și cât de drăguț este acel personal. Ținând cont că se dă bacșiș în toate barurile și restaurantele, și se dă la negru, noi propunem ca acesta să fie impozitat cu 16%, așa cum se impozitează veniturile personale", a declarat Lucia Morariu, președintele Asociației Naționale a Agențiilor de Turism (ANAT).

Ea spune că patronatele cer ca valoarea bacșișului să fie lăsată la latitudinea clientului, iar suma stabilită de acesta să fie introdusă pe nota de plată și impozitată cu 16%, urmând ca restaurantul să plătească această nouă taxă.

"Introducerea unei noi taxe, taxa pe bacșiș, aplicabilă pe nota de plată fiscală, nominal pe angajatul care prezintă nota de plată consumatorului, cu suportarea unui impozit de 16% pe suma acordată ca bacșiș de către consumator și fără a fi cumulate cu total venituri obținute de respectivul angajat", se arată în documentul semnat de ANAT și FPTR.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News