După ce Asociația Magistraților din România i-a cerut lui Dacian Cioloș, prin intermediul unui comunicat de presă, demiterea ministrului Justiției, avocatul Gheorghe Piperea a făcut public un mesaj prin care susține această solicitare. Magistratul este de părere că premierul ar trebui să renunțe la Raluca Prună, nemulțumit fiind de atitudinea acesteia față de situația datornicilor la bănci.
„Asociatia Magistratilor din Romania a cerut demiterea Ministrului Justitiei. Ar cam fi cazul. Consumatorii de credite si justitie stiu de ce. Reamintesc ca, oficial, Ministerul Justitiei a adoptat aceasi atitudine pe care lobby-ul bancar si-a expus-o in reclame de milioane anti lege DIP conform careia, pasamite, legea darii in plata nu ar fi buna pentru banci. Asta in conditiile in care Presedintia si instantele (acelea care au apucat sa spuna dreptul pe aceasta tema) au considerat ca legea e buna si dreapta. Acelasi minister se opune si conversiei creditelor in valuta la cursul istoric, cu aceleasi "argumente" preluate de la lobby-istii bancari, dar care sunt contrare motivatiilor Directivei creditelor imobiliare 17/2014”, scrie Piperea pe Facebook.
În comunicatul de duminică, magistrații din AMR afirmau că, „în cele aproximativ zece luni de mandat, doamna ministrul Raluca Alexandra Prună a generat, ca rezultat al numeroaselor poziții inacceptabile, lipsite de fundament, exprimate de la înălțimea funcției asumate, fără a înțelege impactul acestora în societate și, mai ales, consecințele ce se răsfrâng asupra imaginii sistemului judiciar, o ruptură adâncă între funcția publică ocupată și corpul de magistrați”.