ANM a emis o atenționare de tip nowcastig.
Administrația Națională de Meteorologie a emis, joi dimineața, o atenționare nowcasting Cod galben de ceață densă și ghețuș pentru zona joasă a județului Cluj.
Astfel, până la ora 10:00, în zona joasă a județului Cluj, se va semnala local ceață, care determină scăderea vizibilității sub 200 de metri, izolat, sub 50 de metri, favorizând și formarea ghețușului.
Avertizările de fenomene periculoase imediate (nowcasting) se emit pentru o perioadă de maximum șase ore, precizează ANM.