Actual· 2 min citire

Arestarea preventivă a deputatului Titi Holban, supusă plenului Camerei în sesiunea extraordinară

Arestarea preventivă a deputatului Titi Holban, supusă plenului Camerei în sesiunea extraordinară

Arestarea preventivă a deputatului Titi Holban, supusă plenului Camerei în sesiunea extraordinară

Publicat25 iun. 2014, 09:42
SursăMediafax

Biroul permanent al Camerei Deputaților a decis, vineri, să trimită Comisiei juridice cererea de încuviințare a arestării preventive a deputatului UNPR Titi Holban, pentru elaborarea unui raport care să fie supus votului plenului în sesiunea extraordinară de săptămâna viitoare.

”Biroul Permanent a decis să trimită la Comisia juridică cererea de arestare preventivă a deputatului Titi Holban. Comisia are trei zile la dispoziție până sâmbătă inclusiv, iar până duminică să fie raportul prezentat Biroului Permanent”, a precizat secretarul Camerei Niculae Mircovici.

El a mai spus că raportul Comisiei juridice va fi pus pe ordinea de zi a sesiunii extraordinare care va avea loc săptămâna viitoare probabil în zilele de 2 și 3 iulie, împreuncă cu celelate puncte.

Direcția Națională Anticorupție cere aviz de la Camera Deputaților pentru arestarea preventivă a deputatului Titi Holban, suspectat de trafic de influență, după ce ar fi luat 10.000 de euro pentru ca o firmă să nu fie sancționată după un control al Direcției Antifraudă.

"În conformitate cu prevederile art. 72 alin. 2 din Constituția României și ale art. 195 alin. 1 și 2 din Regulamentul Camerei Deputaților, procurorul șef al Direcției Naționale Anticorupție a transmis procurorului general al României cererea și referatul întocmit de procurorii anticorupție, în vederea sesizării ministrului Justiției, pentru a cere președintelui Camerei Deputaților încuviințarea arestării preventive a deputatului Holban Titi pentru infracțiunea de trafic de influență", arată marți DNA, într-un comunicat de presă.

Potrivit Direcției Naționale Anticorupție, deputatul Titi Holban ar fi primit 10.000 de euro de la o persoană spunând că va interveni, printr-un intermediar, la un inspector cu funcție de conducere la una dintre Direcțiile Regionale Antifraudă, pentru ca o firmă să nu fie sancționată în urma controlului făcut de instituție.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News