Actual· 1 min citire

Aproape 100 de focare de pestă porcină africană ACTIVE în România. Care sunt cele mai afectate județe

Focare de pestă porcină africană în România

Focare de pestă porcină africană în România

Publicat2 iul. 2021, 17:55
Actualizat2 iul. 2021, 17:57

România înregistrează 95 de focare active de pestă porcină africană (PPA), din care unul în exploatații comerciale și două în exploatații comerciale de tip A. 34.808 animale vor fi sacrificate, potrivit datelor transmise vineri de Autoritatea Națională, Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA).

În intervalul 25 iunie - 1 iulie 2021, au fost înregistrate 20 de focare noi de PPA, respectiv un focar în județul Alba, patru în județul Bihor, un focar în județul Cluj, unul în județul Dâmbovița, un focar în județul Gorj, un focar în județul Maramureș, trei în județul Satu Mare, două în județul Sălaj, șase în județul Teleorman, un focar în județul Alba, două în județul Bihor, unul în județul Giurgiu, patru în județul Iași, opt în județul Maramureș, patru în județul Vâlcea și unul în județul Dolj.

De la prima semnalare a prezenței virusului PPA în România, în  31 iulie 2017, până în prezent, au fost diagnosticate 5.774 de cazuri la mistreți în 41 de județe. În conformitate cu prevederile europene, cazurile la mistreți se sting după cel puțin 2 ani de la apariția lor.

În intervalul 25 iunie - 1 iulie au fost înregistrate cinci cazuri noi de PPA la mistreți, câte unul în județele Maramureș, Sălaj, și Vâlcea și două în județul Satu Mare.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News