"În şapte camere locuim 84 de oameni, iar holul şi coridorul sunt şi ele pardosite cu saltele (…) Seara am vrut să aprindem lumina electrică, dar am fost deconectaţi: evreilor nu li se cuvine lumina electrică", se arată în jurnalul editat în engleză sub titlul „The Diary of Eva Heyman”, iar în limba română sub titlul "Am trăit atât de puţin", scrie adevarul.ro.
La 10 mai 1944, Eva nota: "De cinci zile suntem aici, Micul meu Jurnal, dar îţi declar, pe cuvântul meu de onoare, că am impresia că au trecut cinci ani. Nici nu ştiu cum să mă apuc de scris, atâtea lucruri teribile s-au întâmplat de când n-am consemnat nimic în filele tale.
Nu-mi pot închipui cum va fi în continuare. Mereu îmi zic, acum este cel mai rău, apoi singură îmi dau seama că tot timpul este posibil orice; mereu mai rău şi chiar mult mai rău. Până acum am avut ce mânca, de aici înainte nu vom avea. Pe teritoriul ghetoului, la început, puteam merge unul la altul, acum nu mai avem voie să părăsim casa".
Înainte de a fi deportată în Polonia, servitoarea unguroaică a familiei a reuşit să intre în ghetou graţie unui jandarm mai prietenos. Ultimele cuvinte din jurnal reţin această întâlnire: "Nu mai pot scrie, Micul meu jurnal, îmi curg lacrimile, fug la Mariska…".
Copila era ascunsă în lagărul de la Auschwitz de o doctoriţă cu suflet nobil, însă dr. Mengele a descoperit-o fără greutăţi, iar spre nenorocirea ei, era plină de râie, picioarele fiindu-i numai răni.
"Ia uită-te – a urlat Mengele – mai eşti şi plină de râie – broasco! Marş în dubă!" Mengele asigura transportul materialului uman pentru crematoriile sale în dube vopsite în culoare galbenă. Pe Eva, potrivit martorilor oculari, Mengele personal a împins-o în duba morţii. Eva Heyman, în vârstă de 13 ani, a fost gazată la 17 octombrie 1944.
