Actual· 3 min citire

Ana Blandiana și Romulus Rusan, la prima dezbatere dedicată literaturii organizată de IICCMER

Ana Blandiana și Romulus Rusan, la prima dezbatere dedicată literaturii organizată de IICCMER

Ana Blandiana și Romulus Rusan, la prima dezbatere dedicată literaturii organizată de IICCMER

Publicat11 feb. 2014, 13:12
SursăMediafax

Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc (IICCMER) organizează vineri, începând cu ora 16.00, la librăria Bastilia din Capitală, prima întâlnire din seria de dezbateri dedicate literaturii, ce îi va avea ca invitați pe scriitorii Ana Blandiana și Romulus Rusan.

Potrivit site-ului Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc, la prima întâlnire din seria de dezbateri dedicate literaturii, "Oglinzi ale realului și literaturi în oglindă. Reprezentări ale comunismului în literatura română", accesul este liber.

Cu ocazia lansării seriei de dezbateri cu și despre scriitorii români, organizate de IICCMER, alături de invitați vor interveni Andrei Muraru, președinte executiv IICCMER, Carmen Mușat și Camelia Runceanu. Evenimentul face parte dintr-o serie de dezbateri dedicate locului și rolului literaturii în spațiul intelectual românesc, concepută de IICCMER în vederea unei mai bune înțelegeri a modului în care literatura a evoluat în ultimele decenii și a practicilor literare din perioada comunistă față de cele din postcomunism. Întâlnirile vor reuni scriitori de diferite generații, istorici, critici și traducători literari, dar și promotori ai literaturii și vor urmări să exploreze specificul fiecăreia dintre cele două literaturi: cea apărută în perioada comunistă, în regim autoritar, și cea apărută după 1989, în democrație.

Dezbaterile din seria "Oglinzi ale realului și literaturi în oglindă. Reprezentări ale comunismului în literatura română" vor fi organizate lunar, începând din februarie, și se adresează cercetătorilor interesați de istoria recentă, de fenomenul comunist, specialiști ai literaturii și traducători, editori, agenți literari, studenți în domeniul științelor umaniste și sociale, dar și publicului larg.

Ana Blandiana este scriitoare și una dintre figurile cele mai cunoscute ale disidenței intelectuale. Născută în 1942, la Timișoara, Ana Blandiana a făcut studii de filologie la Cluj-Napoca, a avut burse de studii la Iowa University (SUA) și Heidelberg Universität, DAAD Berlin, se arată pe site-ul IICCMER. Înainte de 1989, a publicat numeroase volume de poezie, proză și eseu. Ana Blandiana s-a manifestat deschis împotriva regimului lui Nicolae Ceaușescu prin declarații publice, în interviuri acordate postului de radio Europa Liberă și unor publicații străine. După 1989, s-a implicat în viața civică, fiind printre inițiatorii și responsabilii organizației Alianța Civică. Dintre activitățile sale civice cele mai recente se numără crearea și coordonarea fundației Academia Civică, care are ca scop general educația civică printr-o bună cunoaștere a trecutului apropiat al României și al Europei de Est și restituirea adevărurilor istoriei recente, falsificate în anii dictaturii comuniste. Fundația Alianța Civică realizează, sub egida Consiliului Europei, Memorialul Victimelor Comunismului și al Rezistenței de la Sighet. Ana Blandiana este membră a Academiei Europene de Poezie, a Academiei de Poezie "Stéphane Mallarmé" și a Academiei Mondiale de Poezie (UNESCO).

Romulus Rusan, născut în 1935, la Alba Iulia, este scriitor și fondator, după 1989, al organizației neguvernamentale Alianța Civică. Este director în cadrul Memorialului Victimelor Comunismului și al Rezistenței, conducând Centrul Internațional pentru Studiul Comunismului. A publicat numeroase lucrări în care a analizat sistemul represiv din România comunistă.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News