Trei luni a avut Ministerul Sănătății la dispoziție să rezolve o problemă care a ajuns să lase pacienții din spitale fără două medicamente la începutul lui 2025 – un medicament folosit în hemoragiile după naștere sau avort și un antiinflamator puternic, ambele produse în România
Zentiva, producătorul celor două medicamente, a anunțat autoritățile în octombrie că produsele sale ajung pentru două luni, adică până în decembrie. Soluția de criză a fost ca Zentiva să mai facă o tranșă din produsul antiinflamator care să fie livrată din februarie. În ianuarie însă, situația a rămas în aer.
„În prezent, două medicamente din portofoliul companiei nu vor mai fi produse - maleat de ergometrină (folosit în cazul hemoragiilor – n.red.) și soluție injectabilă hidrocortizon 19,6 mg/5ml (antiinflamator – n.red.). Conform reglementărilor în vigoare, compania a anunțat autoritățile în luna octombrie 2024 despre decizia de a încheia producția medicamentelor cu cele două substanțe active“, au transmis reprezentanții Zentiva.
Agenția Națională a Medicamentului, subordonată ministerului Sănătății, invocă lipsa de activitate a distribuitorilor în perioada sărbătorilor de iarnă ca motiv al discontinuităților, adăugând că după 13 ianuarie, programul de lucru s-a reluat și situația s-a remediat. Totuși, pacienții se plâng în continuare de aceleași probleme, inclusiv după 13 ianuarie.