Ministrul Justiției, Alina Gorghiu, a declarat joi, după decizia CSM prin care judecătoarea din dosarul accidentului de la 2 Mai, Ioana Ancuța Popoviciu, nu va fi suspendată din funcție, că nu poți să te faci că nu există controverse și semne de întrebare cu privire la procedura care s-a desfășurat în acest dosar.
”Decizia de ieri a aparținut Secției pentru judecători în materie disciplinară a CSM, ministrul nu e parte a acestei secții. Nu am niciun fel de atribuție în toată această procedură. Secția a analizat dosarul și așa cum știți, a decis ca judecătoarea din dosarul Pascu să nu fie suspendată până la finalizarea procedurii disciplinare, chiar dacă Inspecția Judiciară a transmis acel raport prin care propunerea suspendarea doamnei judecător până la finalizarea acțiunii disciplinare”, a declarat Alina Gorghiu.
”Acum, în calitate de ministru, am o obligație de rezervă, pe care nu pot să o încalc, nu pot să mă pronunț cu privire la dosar, nu am voie să mă pronunț cu privire la probele din dosar. Însă, am spus nu o dată, ci de fiecare dată când a venit vorba de acest caz și de alte cazuri care au avut aceeași încărcătură, că nu poți să te faci că nu există controverse și semne de întrebare cu privire la procedura care s-a desfășurat în acest dosar. Motiv pentru care mi-aș fi dorit ca decizia de ieri a CSM să spulbere orice fel de semn de întrebare, de nelămurire a publicului”, a completat Alina Gorghiu.
Ea a menționat că ”Justiția nu se face la televizor, nu se face în stradă, ci în instanțe, dar în același timp, avem obligația să ascultăm care sunt nemulțumirile cetățenilor și să încercăm să fim transparenți și să dăm răspuns acestor nemulțumiri”.
”Rămâne să evalueze fiecare dacă decizia de ieri a fost înțeleaptă sau nu. Din punctul meu de vedere, fiecare acțiune, fiecare decizie a CSN, a ministerului, a sistemului judiciar, trebuie să ajute la creșterea încrederii în Justiție, și nu la o și mai mare nemulțumire a cetățenilor. Vom vedea care va fi evoluția în acest dosar, dar, repet, îmi doresc tare mult să contribuim la creșterea increderii în justiție, nu la a pune încă o sămânță în grădina neîncrederii”, a completat Gorghiu.