Alertă în județul Buzău! Un focar de pestă porcină africană și 8 focare de tuberculoză bovină sunt active la nivelul județului. Potrivit Direcției Sanitar Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA), peste 100 de animale au fost sacrificate.
Focarul de pestă porcină a fost identificat în luna august într-o exploatație nonprofesională, iar inspectorii veterinari desfășoară anchete la acest moment pentru a stabili dacă poate fi declarat închis.
"La această dată, pe raza județului Buzău evoluează un singur focar de pestă porcină africană, în Unitatea Administrativ Teritorială (UAT) Pogoanele. El a fost înregistrat în luna august 2023, dacă în această săptămână nu vor apărea și alte focare, va fi stins ca urmare a întrunirii tuturor condițiilor, respectiv a recoltării probelor de sânge din zona de supraveghere și protecție a focarului. Focarul a apărut într-o exploatație nonprofesională, fiind vorba despre două suine. Supraveghem cu atenție starea de sănătate a animalelor cât și a oamenilor prin verificarea produselor ajunse în galantare", a declarat, pentru Agerpres, purtătorul de cuvânt al DSVSA Buzău, Iulian Moca.
Alte 8 focare de tuberculoză sunt înregistrate la nivelul județului, o parte dintre acestea fiind active încă din anul 2022.
"Totodată, la nivelul județului Buzău sunt active un număr de 8 focare de TBC, tuberculoză bovină, respectiv două focare de leuzcoză. Animale bolnave de TBC, sunt peste 100 de capete, vorbim despre o fermă în UAT Amaru și 7 exploatații nonprofesionale de pe raza UAT Pogoanele. Aceste focare se sting mai greu în sensul că trebuie să fie efectuate două testări la întreg efectivul de animale, la interval de minim 6 luni. O parte dintre focare sunt de anul trecut, o parte de anul acesta. Toate animalele au fost sacrificate, proprietarii își recuperează banii după ce sunt abatorizate", a mai spus reprezentantul DSVSA Buzău.