Peste 110 cazuri noi de rujeolă și un deces au fost înregistrate în ultima săptămână, numărul deceselor ajungând la 18, din totalul de 4.025 de cazuri confirmate în 37 de județe.
Potrivit Centrului Național de Supraveghere și Control al Bolilor Transmisibile, până în 31 martie au fost confirmate, la nivel național, 4.025 de cazuri de rujeolă, în 37 de județe, cele mai multe în Caraș-Severin - 854, Timiș - 754, Arad - 714, Mureș - 337, Dolj - 244, Bistrița-Năsăud - 129, Hunedoara - 109 și Satu Mare - 104.
Dintre cele 4.025 de cazuri de rujeolă, 114 au fost confirmate în ultima săptămână, printre acestea fiind și un deces. Majoritatea persoanelor diagnosticate cu rujeolă nu au fost vaccinate, 3.889 dintre acestea neavând nicio doză de vaccin administrată. Cele mai multe decese din cauza rujeolei au fost înregistrate în județele Arad - cinci, Timiș - patru, Dolj – patru și Caraș-Severin – trei, iar în Satu Mare și București a fost câte un caz. În urmă cu o săptămână erau 3.911 cazuri de rujeolă, dintre care 17 decese, conform ziaruldeiasi.ro.
Centrul Național de Supraveghere și Control al Bolilor Transmisibile anunța, în septembrie 2016, că în perioada ianuarie - august, în România au fost confirmate 675 de cazuri de rujeolă în 23 de județe, dintre care trei decese. Din luna septembrie 2016, raportările au fost anunțate lunar. Astfel, în raportul din 30 septembrie se arăta că în primele nouă luni au fost confirmate 730 de cazuri de rujeolă, dintre care trei decese. În 31 martie, numărul cazurilor de rujeolă confirmate a ajuns la 4.025, dintre care 18 decese.