Alertă la o școală din județul Constanța cauzată de un miros persistent, cel mai probabil de la produsele de curățenie. Peste 200 de elevi și cadre didactice au ieșit din clădire, iar opt persoane, dintre care cinci elevi, au avut nevoie de asistență medicală. 5 elevi și un cadru didactic au fost transportați la spital, iar cursurile în unitatea de învățământ au fost suspendate.
UPDATE 14:00 - Mirosul persistent din cauza căruia sute de elevi și dascăli de la o școală din Cuza Vodă au ieșit, miercuri, din instituția de învățământ provenea de la soluțiile folosite pentru igienizare, pompierii înregistrând valori pozitive de acid clorhidric.
'În urma măsurătorilor CBRN, s-au înregistrat valori pozitive de acid clorhidric provenit de la soluția de curățenie folosită pentru igienizarea încăperilor', a informat Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) 'Dobrogea' al județului Constanța.
UPDATE 13.00 - Au fost transportați la spital cu atac de panică și dureri de burtă 5 elevi cu aparținători si un cadru didactic, care prezenta alte afecțiuni medicale, au transmis reprezentanții ISU Dobrogea.
Din primele informații, la școala din Cuza Vodă copiilor li s-a făcut rău de la soluția cu care se spălasera, de dimineață, podelele.
Conform reprezentanților ISJ Constanța, mama unui copil a sunat la 112 anunțând că fiul ei acuză dureri de cap și ameteli. De asemenea, asceasta a menționat că mulți copii se plâng de mirosul înțepător din clase.
Din câte se pare, soluția nu este folosită prima dată pentru curățenia din școală.
Au fost luate probe din mop și din soluție.
S-a constatat că femeia de serviciu a folosit, de data aceasta, o concentrație mai mare din substanța dezinfectantă.
În unitatea școlară s-a luat decizia ca toate podelele să fie spălate cu apă, iar cursurile au fost suspendate.
ȘTIREA INIȚIALĂ
Pompierii intervin, miercuri, la școala din Cuza Vodă, județul Constanța, unde se înregistrează un miros persistent, cel mai probabil de la produsele de curățenie.
La fața locului s-au deplasat o autospecială cu apă și spumă, autospeciala de transport victime multiple, echipajul CBRN și un echipaj SMURD B.
Din școală au ieșit 260 elevi și 15 cadre didactice. Trei cadre didactice și cinci elevi au fost asistați medicale la fața locului.