S-a dat alarma pe Dunăre! Un marinar a fost dat dispărut de la bordul unui șlep, în Portul Calafat. Polițiștii doljeni au anunțat că au început deja căutări urgente în Dunăre de o echipă de scafandri.
Este vorba de un bărbat în vârstă de 54 de ani, care este căutat de autorități, verificările fiind făcute inclusiv de scafandri în Dunăre.
Potrivit unui comunicat al Inspectoratului de Poliție al Județului Dolj, politiști din cadrul Postului de Poliție Transporturi Navale Calafat au fost sesizați, sâmbătă, de către un lucrător din cadrul Oficiului de Căpitanie Calafat, cu privire la faptul că, un bărbat de 54, din Drobeta Turnu Severin, marinar, a dispărut de la bordul unui șlep, ce se afla în Portul Calafat, în vederea efectuării reviziei de ieșire din țară, având ca destinație Portul Prahovo din Serbia, scrie ziare.com.
“La fața locului s-au deplasat polițiștii, însoțiți de un tehnician criminalist din cadrul Poliției Municipiului Calafat și un lucrător al Căpitaniei Calafat. Polițiștii au efectuat cercetarea la fața locului, verificându-se toate compartimentele navei, fiind ridicate mai multe bunuri, înscrisuri și alte probe în vederea stabilirii situației de fapt. La fața locului s-a deplasat și un echipaj de scafandri militari din cadrul ISU Dolj pentru efectuarea operațiunilor de cautare în apele fluviului Dunărea”, a transmis IPJ Dolj.
Polițiștii continuă cercetările în acest caz.
Sursă Foto: Captură video DoljTV