Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ) a respins marți, 14 aprilie, contestația depusă de omul de afaceri Horia Simu, acuzat că a prejudiciat statul român cu peste 55 de milioane de euro după ce a fost despăgubit pentru un teren supraevaluat, privind măsura arestului preventiv.
Decizia magistraților este definitivă și, totodată, în același dosar, fostul membru al Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, Zaharia Lefter, a fost pus sub control judicar pentru 60 de zile de către Curtea de Apel București (CAB).
Pentru Zaharia Lefter, decizia nu este definitivă și poate fi contestată.
Procurorii Direcției Naționale Anticorupție (DNA) au începerea urmăririi penale pe numele lui Horia Simu în data de 3 iulie 2015, afaceristul fiind acuzat de complicitate la abuz în serviciu.
Tot atunci, s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale pentru Zaarour Ingrid, Nicolescu Theodor Cătălin, Iuoraș Mihnea Remus și Nicolescu Ionela Mihaela, președinte, vicepreședinte și membri în cadrul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de abuz în serviciu.
De asemenea, măsura începerii urmăririi penale s-a luat și pentru Hanu Florin Alexandru, expert evaluator, fiind acuzat de complicitate la abuz în serviciu.
Astfel, în ordonanțele de reținere ale procurorilor se arată că, în cursul lunii ianuarie 2015, Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților a sesizat Direcția Națională Anticorupție cu privire la faptul că, în perioada 2008 - 2009, rapoartele de evaluare a imobilelor pentru care s-au acordat despăgubiri nu au respectat cerințele Standardelor Internaționale de Evaluare cu privire la estimarea valorii de piață a imobilelor.
Concret, în februarie 2008, membrii Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, acuzați în dosar, au aprobat un raport de evaluare, întocmit de expertul evaluator Hanu Florin Alexandru, în care valoarea totală la care a fost evaluat un teren de 97.509 metri pătrați din București, Cartierul Militar, s-a ridicat la peste 55 de milioane de euro. Astfel au facilitat obținerea despăgubirii, în același cuantum, de către omul de afaceri Horia Simu.
Constantin Zaharia Lefter, de asemenea membru în cadrul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, a fost reținut ieri pentru 24 de ore pentru aceleași fapte ilegale, fiind acuzat de abuz în serviciu.