Adormirea Maicii Domnului sau Sfânta Maria Mare. Superstiții mai mult sau mai puțin cunoscute

Adormirea Maicii Domnului sau Sfânta Maria Mare. Superstiții mai mult sau mai puțin cunoscute
Sf. Maria Mare. Una dintre cele mai mari sărbători ale bisericii creștine, Adormirea Maicii Domnului sau Sântămaria Mare, este prăznuită în 15 august. Sf. Maria Mare Marchează trecerea de la vară la toamnă și totodată Ziua Marinei, Maica Domnului fiind ocrotitoarea marinarilor. Pe lângă semnificația religioasă a sărbătorii, în Transilvania și alte regiunie ale țării sunt cunoscute o serie de obiceiuri și superstiții populare.
Sf. Maria Mare. În Transilvania, există obiceiul ca femeile măritate să ducă la biserică, dis de dimineață, fructe din recolta de struguri și de prune, dar și miere, pentru a fi sfințite de către preoți și împărțite apoi credincioșilor. De asemenea, fetele nemăritate culeg flori din grădină, pe care le duc la biserică, așezându-le la icoane. În modul acesta, se crede că familiile acestora vor fi protejate de boli și de necazuri.
Sf. Maria Mare. Tot din această zi de sărbătoare, femeile însărcinate se roagă la Maica Domnului, pentru ca aceasta să le protejeze pe toată durata sarcinii și să le ajute să nască prunci sănătoși.
Sf. Maria Mare. Tradiția nu-i uită nici pe cei care au părăsit această lume, astfel că, în dimineața de 15 august se tămâiază mormintele.
SF. MARIA MARE, TRADIȚII ȘI OBICEIURI DE SFÂNTA MARIA. Ce nu ai voie să faci pe 15 august
Din 15 august se deschide și sezonul nunților, acesta ținând până la intrarea în postul Crăciunului. Perioada dintre Sfânta Marie Mare (15 august) și Sfânta Marie Mică (8 septembrie) mai este cunoscută în popor și sub denumirea de Între Sântămării. Această perioadă, spune tradiția, este considerată a fi potrivită pentru semănăturile de toamnă.
Sf. Maria Mare. În ziua de Sfântă Mărie, ciobanii își coboară turmele de oi de pe munte, semn că anotimpul călduros este pe sfârșite.
Pe de altă parte, cei care aveau vii mari obișnuiau ca în această zi să tocmească pandurii care să păzească viile.
De asemenea, în această zi bărbații își schimbau pălăria cu căciula iar cei care erau observați că purtau în continuare căciulă erau ironizați. Totodată în această zi de sărbătoare era interzis dormitul pe prispă sau scăldatul în apele râurilor spurcate de cerb.
Sf. Maria Mare. Tot în această zi se organizau și târgurile și iarmaroacele de toamnă.
Sfânta Maria în credința populară. Ce trebuie să faci cu strugurii în această zi
Totodată, la sărbătoarea Sfintei Marii se adună ultimele plante de leac, putându-se afla totodată cum va fi toamna ce se apropie și se culeg flori care se pun la icoane și care mai apoi sunt bune pentru vindecarea anumitor boli.
Sf. Maria Mare. În părțile Moldovei această sărbătoare este considerată sărbătoarea „morților” iar cu această ocazie sunt pomeniți toți strămoșii plecați în lumea celor drepți care au purtat numele Sfintei Fecioare.
Sf. Maria Mare. În Maramureș, sărbătoarea religioasă are o mare însemnătate, iar tradițiile și obicieurile de Sfânta Marie Mare încă se păstrează. Sunt organizate procesiuni religioase spre mănăstiri, iar la slujbele speciale participă câteva zeci de mii de oameni.
Sf. Maria Mare. Superstiții legate de Sărbătoarea Sfânta Maria Mare
În multe sate românești nu se aprinde focul cu două zile înainte de această sărbătoare. Se spune că, în caz contrar, oamenii riscă să se îmbolnăvească, să le ia foc acareturile și să ia boli care pocesc pentru cei ce mănâncă gătit la foc în aceste zile.
Sf. Maria Mare.Gospodarii vor avea recoltele blestemate și fără roade dacă vor lucra în această zi mare, iar vitele li se vor îmbolnăvi și gospodăria se va destrăma.
Sf. Maria Mare. Această sărbatoare se ține mai ales pentru sănătate, pentru căsătorie, pentru naștere ușoară și pentru vindecări.
Sfânta Maria Mare: Tradiții, credințe populare, superstiții. De ce nu se aprinde focul cu două zile înainte de această sărbătoare
Oamenii merg la biserică și se roagă la Fecioara Maria: fetele de măritat pentru un „ursit” bun, femeile pentru temeiul gospodăriei, iar bărbații pentru recolte bogate.
De Sfânta Maria Mare, fetele nemăritate, care doresc să își găsească ursitul, trebuie să poarte în sân de-a lungul întregii zilei un fir de năprasnic (feriga în unele zone) și să se roage la icoana Maicii Domnului, ținând candela aprinsă.
Se spune că năprasnicul are puterea de a aduce dragostea fetei care îl poartă de Sfânta Maria Mare.
Sf. Maria Mare. De Sfânta Maria Mare fetelor le este interzis să își taie părul și să-l arunce la gunoi. De asemenea, este interzis scăldatul în ape curgătoare.
Sf. Maria Mare. Fetele nemărite își pun busuioc sub pernă
Sf. Maria Mare. În alte zone, fetele care doresc să se mărite repede își pun busuioc proaspăt sub pernă, pentru a-și visa jumătatea. Despre această zi se consideră că are o putere magică foarte mare, fapt pentru care, plantele de leac, culese de către tinerele necăsătorite, au forța de a vindeca diferite boli.
Sf. Maria Mare. Dacă unele obiceiuri se referă strict la femei și la fete, nici bărbații nu sunt ocoliți de păstrarea tradiției. Aceștia, în data de 15 își schimbă pălăria cu căciula, iar cei care mai sunt văzuți cu pălăria după această dată sunt luați în râs de ceilalți săteni. Tot acestora le este interzis să doarmă pe prispa casei, ori în târnaț în această zi.
Sf. Maria Mare. Se interzice scaldatul în apa râurilor spurcata de cerb și dormitul pe prispă.
Sf. Maria Mare. Bătrânii satelor transilvănene cred și în zilele noastre, că, dacă în ziua de Sfântă Mărie Mare înfloresc trandafirii, toamna va fi una lungă și călduroasă.
Sf. Maria Mare. Alte tradiții, obiceiuri și superstiții de Sf. Maria Mare
Sf. Maria Mare. Sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului este considerată și sărbătoarea care desparte lunile de vară de cele de iarnă iar în această zi se sărbătorește și Ziua Marinei deoarece Maica Domnului este considerată ocrotitoarea marinarilor.
Adormirea Maicii Domnului este sărbătoarea în amintirea zilei în care Fecioara Maria și-a dat obștescul sfârșit iar informații despre această sărbătoare nu se găsesc în Sfintele Evanghelii, decât în tradiția Bisericii.
Sf. Maria Mare. În scrierile părinților orientali se spune că Maica Domnului a fost înștiințată printr-un înger de mutarea ei din această viață. De asemenea, se spune că apostolii aflați în acel moment în zone diferite ale lumii au fost aduși pe nori pentru a fi prezenți la acest eveniment. Deoarece Apostolul Toma nu a putut fi prezent la înmormântare, când a ajuns după 3 zile acesta a cerut să fie deschis mormântul pentru a putea săruta mâinile Născătoarei, dar intrând el a găsit mormântul gol. De-a lungul timpului în cuvântările Părinților Bisericii s-a afirmat faptul că Fecioara Maria a fost înviată de Fiul Său și luată cu trupul în Împărăța Cerurilor.
De ce nu se spune "La mulți ani" pe 15 august celor care poartă numele Sfintei Maria. E mare păcat!
Sf. Maria Mare. Pe de altă parte, tradiția mai spune că după ce și-a săvârșit misiunea apostolică ce i-a fost încredințată, de a duce credința pe Muntele Athos, Maica Domnului dorea să se mute la Fiul Său. Această cerere i-a fost îndeplinită și astfel a fost săvârșită și dorința creștinilor ca trupul Maicii Domnului să nu fie supus puteziciunii și să fie luat la cer.
Tot tradiția spune că înainte de Marea Judecată, Maica Domnului va da cu năvodul de trei ori prin iad, sufletele de acolo putând să se prindă de el și astfel să se mântuiască de păcate. Se mai spune că dracii, rămași fără sufletele oamenilor, se vor mânca între ei până când nu va mai rămâne niciunul.
Sf. Maria Mare. Sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului este prăznuită de ortodocși și catolici în fiecare an, pe data de 15 august. Ea este cunoscută în Apus sub numele de Înălțarea cu trupul la cer a Maicii Domnului. Este sărbătoarea în amintirea zilei în care Fecioara Maria și-a dat obștescul sfârșit. Nu se știe cu exactitate nici anul, nici ziua când „a adormit Sfânta Fecioară”.
Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News


























