Președintele ucrainean Petro Poroșenko i-a amintit, în cadrul unei discuții telefonice purtate miercuri noaptea, vicepreședintelui american Joe Biden despre armele promise Ucrainei, mulțumindu-i, totodată, pentru susținerea țării sale în Consiliul de Securitate al ONU, relatează Ukrinform.
Șeful statului ucrainean i-a mulțumit vicepreședintelui american pentru susținerea țării sale în Consiliul de Securitate al ONU, care a adoptat marți rezoluția ce aprobă Acordul de la Minsk, și i-a amintit de promisiunile privind "suplimentarea fondurilor în vederea consolidării capacității de apărare", a anunțat miercuri noaptea biroul de presă al președinției Ucrainei.
"Petro Poroșenko și Joe Biden au constatat că regimul încetării focului, instituit în baza Acordului de la Minsk, nu este respectat din cauza continuării focurilor de partea militanților (proruși), în principal în zona (localității) Debalțeve", potrivit Mediafax.
"Președintele (Poroșenko) a subliniat necesitatea unei acțiuni imediate pentru a opri escaladarea (situației în estul Ucrainei) și eșecul înțelegerilor de la Minsk", potrivit biroului de presă al președinției Ucrainei.
La rândul său, vicepreședintele Biden a dat asigurări în privința susținerii Kievului și a convenit cu Poroșenko asupra unei coordonări permanente între Ucraina, Statele Unite, Germania și Franța în cadrul ONU și OSCE.