Actual· 2 min citire

Acuzații de malpraxis: Fetiță de opt ani, operată de două ori în zece zile

Acuzații de malpraxis: Fetiță de opt ani, operată de două ori în zece zile

Acuzații de malpraxis: Fetiță de opt ani, operată de două ori în zece zile

Realitatea.NET
Scris de Realitatea.NET Publicat: 11 nov. 2014, 16:46

Noi acuzații de malpraxis la Spitalul Județean de Urgență din Slatina, unde viața unei fetițe de opt ani a fost pusă în pericol pentru că a fost operată de două ori, în zece zile. Părinții fetiței spun că medicii slătineni au greșit când au operat-o prima dată, deoarece ar fi pus eronat diagnosticul inițial, fetița fiind operată mai întâi de apendicită, iar apoi, după ce a ajuns la Spitalul nr. 1 din Craiova, fiind operată de pietre la fiere, informează Adevărul. Noi acuzații de malpraxis la Spitalul Județean de Urgență din Slatina. Viața unei fetițe de opt ani a fost pusă în pericol după ce a fost operată de două ori în zece zile. Părinții fetiței spun că medicii slătineni au greșit când au operat-o prima dată deoarece ar fi pus eronat diagnosticul inițial. Astfel, fetița a fost operată mai întâi de apendicită, apoi a ajuns la Spitalul nr. 1 din Craiova, unde a fost operată de pietre la fiere. Citeste mai mult: adev.ro/nevph

”Noi am venit prima dată cu fetița acuzând dureri mari în zona abdominală – în partea dreaptă, asta se întâmpla în ultimele zile ale lunii trecute. După patru zile în care ne-a ținut fetița pe secția Pediatrie au vrut să ne trimită acasă cu fetiță cum că nu are nimic, dar noi am refuzat și am insistat pentru un nou control deoarece fetița acuza dureri mari. Ea a fost văzută de dr. Tusciuc care, după ce a fost consultată de acesta, a spus că ar avea apendicită și că trebuie operată. După operație, fetița acuza iarăși dureri mari, dar doctorul ne-a spus că este ceva normal după o operație ca pacientul să prezinte asemenea simptome și, după câteva zile, ne-a făcut externarea pentru fetiță. La o zi după externare însă, ne-am pomenit iar cu Larisa (fetița, n.r.) că acuza iarăși dureri groaznice în aceeași zonă, făcea crize, nu ne mai recunoștea, și atunci am cerut iar ambulanța și am ajuns la Spitalul Județean Slatina. Aici a fost văzută de un alt doctor, care a pus-o pe calmante, dar noi i-am cerut să facă altceva că nu este normal să-i dea doar pastile. Ba chiar le-am cerut să ne transfere fetița la Craiova sau la București dacă ei nu vor să facă ceva. Cei de la spital au fost de acord, ne-au dat ambulanță și, deși ei au scris că fetița trebuie însoțită de un doctor pe parcursul transferului, acest lucru nu s-a întâmplat, dar măcar am ajuns cu bine la Craiova. Medicii de aici au spus că fata are colecist, adică pietre la fiere, și a doua zi după ce a ajuns la Craiova a și fost operată, iar acum este bine, slavă Domnului. Ce mai, am trecut prin niște clipe cumplite”, a spus Petre Stoican, tatăl fetiței, care așteaptă acum externarea fetiței de la Craiova pentru a o aduce acasă în siguranță.Părinții sunt deciși să depună o sesizare la Colegiul Medicilor Olt, dar și să acționeze în judecată atât conducerea Spitalului Județean din Slatina, dar și pe medicul slătinean care le-a operat copilul. În ceea ce-l privește pe medicul Mircea Tusciuc, acesta nu a dorit să vorbească cu presa.Mai multe pe Adevărul.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News