O femeie a murit tragic în prima zi a anului 2022, călcată de o mașină în timp ce traversa strada.
Femeia a fost accidentată mortal, sâmbătă seară, în timp ce traversa DN 7, potrivit Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Argeș.
Aceasta avea 77 de ani și era din Pitești. După ce a început traversarea, a fost acroșată și accidentată mortal de un autoturism condus de un bărbat de 74 de ani, tot din Pitești.
Accidentul s-a produs în localitatea Bascov, după lăsarea întunericului.
"Din verificările preliminare efectuate de polițiștii Serviciului Rutier Argeș s-a stabilit că, în împrejurări ce urmează să fie stabilite din cercetări, o femeie de 77 de ani, din Pitești, care s-ar fi angajat în traversarea drumului, a fost acroșată și accidentată mortal de un autoturism condus de un bărbat de 74 de ani, din Pitești, care se deplasa pe DN 7, pe raza localității Bascov, din direcția Râmnicu Vâlcea spre Pitești", se precizează într-un comunicat al IPJ Argeș.
Șoferul a fost testat cu aparatul etilotest, acesta nu a consumat alcool.
Polițiștii au întocmit un dosar penal pentru ucidere din culpă, iar cercetările continuă, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul rutier.