Actual· 1 min citire

ACCIDENT TERIBIL: Un autocar cu 11 persoane A LUAT FOC în Cluj

ACCIDENT TERIBIL: Un autocar cu 11 persoane A LUAT FOC în Cluj

ACCIDENT TERIBIL: Un autocar cu 11 persoane A LUAT FOC în Cluj

Realitatea.NET
Scris de Realitatea.NET Publicat: 15 sept. 2014, 17:36

Un autocar în care se aflau 11 persoane a luat foc, luni, în județul Cluj, pe DN 1, între localitățile Vâlcele și Mărtinești, pasagerii reușind să se salveze la timp, însă autocarul a fost distrus aproape în totalitate până la sosirea pompierilor, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Poliției Județene Cluj, Carmen Jucan, autocarul făcea o cursă regulată de transport persoane în momentul în care a luat foc.

"Autocarul în care se aflau zece pasageri și șoferul se deplasa dinspre Mărtinești spre Vâlcele. Nimeni nu a fost rănit, oamenii au reușit să coboare înainte ca autocarul să fie cuprins de flăcări, deocamdată se fac cercetări pentru a se stabili din ce cauză a izbucnit focul", a declarat corespondentului MEDIAFAX, Carmen Jucan.

La rândul său, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Cluj, Andrei Biriș, a declarat pentru MEDIAFAX că la locul incendiului s-a deplasat o autospecială de stingere incendii de la Detașamentul de Pompieri Turda, care a ajuns la locul intervenției în aproximativ zece minute de la apelul făcut la 112.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News