Accident cumplit, azi-noapte, în stațiunea Mamaia, din județul Constanța. Patru tineri au fost la un pas de moarte după ce mașinile în care se aflau s-au ciocnit într-o intersecție. De vină a fost un șofer care a vrut să întoarcă pe linie continuă.
Desfășurare impresionantă de forțe, azi-noapte, în stațiunea Mamaia. Un tânăr de 21 de ani, care mergea dinspre Constanța către Năvodari a vrut, la un moment dat, să întoarcă peste linia dublă continuă.
Potrivit IPJ Constanța în data de 12.04.2019, ora 22:30 un barbat, de 21 ani, a condus un autoturism, pe bd. Mamaia din Stațiunea Mamaia, dinspre Constanța către Năvodari iar la un moment dat a efectuat manevra de întoarcere peste marcajul longitudinal dublu continuu, moment în care a intrat în coliziune cu un autoturism,care venea din sens opus, condus de un barbat, de 21 ani. În urma coliziunii primul autoturism a fost proiectat și într-un alt autoturism, condus de un barbat, de 24 ani, în aceeași direcție de mers și banda cu al doilea autoturism.
În urma accidentului a rezultat vătămarea corporală ușoară a unei femei, de 19 ani, pasageră în primul auto, a șoferului celui de-al doilea auto, a unui barbat, de 19 ani din al doilea auto și vătămarea corporală gravă a pasagerului din al doilea autoturism.”
Mai multe detalii, pe realitateadeconstanta.net