O femeie a decedat, iar alte trei persoane au fost rănite, printre care și o minoră, în urma unui accident care a avut loc, sâmbătă, pe DN 6, în zona localității Zăgujeni, județul Caraș-Severin.
În accident au fost implicate trei autovehicule, iar circulația rutieră în zonă se desfășoară pe un singur sens.
"În accident au fost implicate un microbuz cu remorcă, un autoturism și un TIR. Accidentul s-a soldat cu patru victime, șoferul TIR-ului, care a fost transportat de SMURD la Spitalul din Caransebeș, și trei dintre ocupanții autoturismului. La volanul autoturismului era o femeie, care din nefericire a decedat. Pasagerul din dreapta a suferit, de asemenea, leziuni și a fost preluat de SAJ. În autoturism, pe bancheta din spate se mai afla și o fetiță de 12-13 ani, preluată de SAJ și care acum este în comă", a declarat purtătorul de cuvânt al ISU 'Semenic' al județului Caraș-Severin, Magdalena Tocmelea, citată de Agerpres.
Două din cele patru victime au avut nevoie de descarcerare, respectiv, șoferul TIR-ului și femeia de la volanul autoturismului, fapt pentru care pompierii militari au intervenit cu două autospeciale pentru descarcerare și una pentru stingere (asigurare măsuri PSI). La fața locului s-au deplasat și au intervenit Detașamentul Caransebeș, trei ambulanțe ale SAJ și echipaje ale poliției.