Actual· 1 min citire

Accident grav, în Suceava: 2 răniți după ce s-au răsturnat cu motocicleta - FOTO

Sursa foto: ISU Suceava

Sursa foto: ISU Suceava

Scris de Mihaela Ivancica Publicat: 18 aug. 2021, 19:10

Un accident grav a avut loc, miercuri, în zona localității Dănila, județul Suceava. Două persoane au fost rănite și au ajuns la spital, după ce s-au răsturnat cu motocicleta, potrivit realitateadesuceava.net.

La fața locului au intervenit pompierii militari cu o autospecială, o ambulanță SMURD TIM, dar și un echipaj de la Serviciul de Ambulanță Județean (SAJ) Suceava.

Cele două victime, ambele conștiente, au primit primul ajutor la locul incidentului, iar ulterior au fost transportate cu ambulanțele SMURD și SAJ la Spitalul Județean de Urgență, a informat purtătorul de cuvânt al ISU Suceava, Alin Găleată.

Sursa foto: ISU Suceava


Înainte de sosirea echipajelor, la fața locului a ajuns un pompier aflat în timpul liber, care, împreună cu fiul său, l-a asistat pe unul dintre cei doi răniți, mobilizându-i capul pentru protecția coloanei cervicale.

Anterior, pompierul a sunat la 112 și i-a dat toate informațiile necesare medicului coordonator, pentru a se decide asupra tipului de echipaje ce urmau să fie trimise la fața locului.

Poliția cercetează cauzele și împrejurările în care s-a produs accidentul. A fost deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News