Doi bărbați, în vârstă de 21 și 52 de ani, au fost răniți, vineri dimineață, după ce un microbuz și o cisternă s-au ciocnit, pe DN 6, în județul Dolj.
Accidentul s-a produs pe DN 6, în comuna Brădești.
”La fața locului s-au deplasat polițiștii care au stabilit că o autoutilitară condusă de un tânăr de 21 de ani, din Argetoaia, pe DN 6, în comuna Brădești, din direcția Filiași către Craiova, a intrat în coliziune cu un ansamblu de vehicule cap tractor și semiremorcă, care era staționat pe banda 1, la volanul căruia se afla un bărbat de 52 de ani, din orașul Bumbești Jiu, județul Gorj”, a transmis IPJ Dolj.
În urma accidentului, cei doi șoferi au necesitat îngrijiri medicale, fiind transportați la spital.
Întrucât tânărul nu a putut fi testat alcoolscop, i-au fost prelevate mostre biologice în vederea stabilirii consumului de alcool sau substanțe psihoactive.
Bărbatul a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultattul fiind negativ.
Polițiștii au deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă, iar cercetările sunt continuate pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care s-a produs accidentul.