Actual· 1 min citire

Accident grav în Cluj. Trei persoane, rănite

Accident grav în Cluj. Trei persoane, rănite

Accident grav în Cluj. Trei persoane, rănite

Realitatea.NET
Scris de Realitatea.NET Publicat: 12 sept. 2015, 19:01

Trei persoane au fost rănite, sâmbătă, într-un accident produs pe DN1 C, în localitatea Câțcău, județul Cluj, după ce șoferul unui autoturism cu remorcă nu a păstrat distanța laterală corespunzătoare și a lovit o mașină care circula regulamentar din sens opus.

Purtătorul de cuvânt al Poliției Județene Cluj a declarat, sâmbătă, că în urma accidentului mașina care circula regulamentar s-a răsturnat, scrie Mediafax.

”Poliția a fost sesizată că pe DN1 C, pe raza localității Câțcău, s-a produs un accident rutier. Un bărbat de 39 de ani din județul Maramureș, aflat la volanul unui autoturism cu remorcă, pe fondul nepăstrării distanței laterale corespunzătoare față de un autoturism care se deplasa din sens opus, pe direcția Baia Mare - Dej, a intrat în coliziune laterală cu acesta, condus de un tânăr de 23 de ani. În urma impactului, ansamblul de vehicule a intrat într-un șanț, iar autoturismul care circula din sens opus s-a răsturnat pe un podeț. Accidentul s-a soldat cu rănirea a trei persoane, șoferul de 23 de ani și doi pasageri, de 25, respectiv 47 de ani, aflați în autovehicul”, a spus sursa citată.

Cei trei răniți au fost transportați la Spitalul Municipal Dej.

Poliția continuă cercetările în acest caz pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care s-a produs accidentul.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News