Accident CUMPLIT cu 29 de mașini pe Autostrada Soarelui. Bilanțul: 4 morți, 50 de răniți

Accidentul în lanţ a avut loc în această dimineaţă, în jurul orei 08.40, pe autostrada A2, la kilometrul 67, în zona localităţii Lehliu Gară. Din primele informații, carambolul a fost cauzat de un şofer care ar fi ieşit cu maşina dintr-o benzinărie, în viteză, fără să se asigure şi a fost lovit în plin de un alt autoturism care circula dinspre Bucureşti spre Constanţa. În doar câteva secunde 29 de maşini au intrat una în alta, în condiţiile în care pe autostradă era ceaţă, iar conducătorii auto aveau mult peste 80 de km la oră, viteza recomandată în caz de vizibilitate redusă. În urma accidentului, patru persoane au murit, 50 au fost rănite.  Traficul a fost reluat după 9 ore. 

Ce părere ai despre acest articol?