ExclusivActual· 2 min citire

Academicianul Eugen Simion, despre SCHIMBĂRILE din România, la 25 de ani de la REVOLUȚIA din 1989

Academicianul Eugen Simion, despre SCHIMBĂRILE din România, la 25 de ani de la REVOLUȚIA din 1989

Academicianul Eugen Simion, despre SCHIMBĂRILE din România, la 25 de ani de la REVOLUȚIA din 1989

Realitatea.NET
Scris de Realitatea.NET Publicat: 27 dec. 2014, 21:35

Academicianul Eugen Simion a comentat, invitat la Realitatea TV, situația societății românești, la 25 de ani de la Revoluția din 1989.

Eugen Simion a vorbit despre schimbările prin care a trecut România în acești 25 de ani, comentând atât evenimentele pozitive, cât și pe cele care au modificat dramatic țara.

"E o pătrime de secol, sunt 25 de ani. Dacă ne gândim, epoca interbelică a durat mai puțin, dar a rămas un reper. Luat în totalitate, zic că am câștigat ceva fundamental în acești 25 de ani. Pare un clișeu, dar nu e: libertatea de a gândi, de a scrie, de a circula în Europa, de a pleca la muncă. E un lucru important, nu trebuie ignorat.

S-a schimbat sistemul. E mai bun? Trăiește românul mai bine? Nu pot răspunde decât pentru mine și prietenii mei, câți mai sunt.

Nu s-au schimbat mentalitățile, asta e foarte important, foarte grav. Suntem de 25 de ani într-o zonă de trecere care nu se mai termină, de tranziție, nu se așează țara în stabilitate. Oamenii politici nu au proiecte, nu îi văd să vină cum spun ei, cu un proiect de țară, eu prefer să îi spun proiect național. Puteam construi în acest timp șosele, dar am făcut câte un km, doi...Am distrus agricultura pentru că era colectivistă, am împărțit pământul, l-am fragmentat. Noi uităm că 40% din populație se află la țară.

Doar doi la sută dintre tinerii care ajung în universități vin de la țară. A apărut o lege care desființează școlile în satele în care nu sunt 300 de elevi. Spiru Haret, împreună cu Carol I, au modernizat România...

Satul românesc e altceva decât o localitate oarecare. E baza națiunii și a spiritului nostru. Și-a pierdut din importanță, civilizația a evoluat....Satul românesc a existat cât timp a existat o școală, o biserică și o primărie acolo".

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News