Actual· 1 min citire

A lovit cu mașina o fetiță și pe tatăl acesteia, apoi a dispărut. Polițiștii îl caută de două zile

A lovit cu mașina o fetiță și pe tatăl acesteia, apoi a dispărut. Polițiștii îl caută de două zile

A lovit cu mașina o fetiță și pe tatăl acesteia, apoi a dispărut. Polițiștii îl caută de două zile

Realitatea.NET
Scris de Realitatea.NET Publicat: 22 ian. 2018, 09:41

Un șofer care, sâmăbătă, a lovit cu mașina o fetiță în vârstă de un an și șapte luni și pe tatăl acesteia, în timp ce traversau strada pe trecerea de pietoni, în Craiova, este căutat de două zile.

Potrivit reprezentanților IPJ Dolj, accidentul s-a petrecut, sâmbătă, în cartierul Brazda lui Novac din Craiova, scrie Mediafax.

”Șoferul unui autoturism, care circula dinspre gară către Brazdă, a încercat să evite impactul cu un alt autoturism care a acordat prioritate pietonilor, la trecere, i-a lovit pe aceștia. Șoferul a virat stânga și l-a lovit pe bărbat și pe fetița sa care se afla pe o bicicletă. După producerea accidentului șoferul a fugit de la fața locului și este căutat acum de Poliție atât în Craiova, cât și în localitățile învecinate”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Dolj, Cătălin Dochia.

Fetița și tatăl ei au fost duși la Spitalul Clinic Județean de Urgență Craiova.

Potrivit Poliției, tatăl nu a suferit răni grave, însă copila are o fractură la femurul drept.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News