A fost cunoscută drept cea mai urâtă femeie din lume din cauza unei malformații care i-a desfigurat chipul. Grace McDaniels, născută într-un orășel din Iowa s-a refugiat în lumea circului, călătorind cu mai multe astfel de companii. A participat chiar și la popularul, dar tragicul „spectacol al ciudaților”, unde și-a primit porecla.
Așa cum știm, frumusețea se află în ochii privitorului, iar o personalitate caldă și o minte ascuțită pot câștiga inima oricui. Aceasta este și povestea lui Grace. Femeia suferea de o malformație la nivelul feței, sindromul Sturge–Weber. Această boală este extrem de rară, iar în anii '30, când Grace avea deja o vârstă adultă, informațiile despre acest sindrom erau și mai modeste, scrie evz.ro.
Într-un articol publicat în 1930, Grace a declarat că această condiție a stârnit interesul numeroaselor echipe de medici din Statele Unite ale Americii și Canada. "Duc o viață normală, prefer să fiu casnică, să mă îngrijesc de casă, dar lumea spectacolelor este solicitantă, însă dinamică și energică", povestea ea. Deși multe persoane din public leșinau când îi vedeau fața, femeia cunoscută ca „față de catâr” a primit numeroase cereri în căsătorie. Norocosul a fost un singur bărbat, alături de care a avut și un băiețel perfect sănătos.
Potrivit MedicalStudent.ro, sindromul Sturge-Weber(SSW), denumit cateodata si angiomatoza encefalotrigeminala, este o boala congenitala rara, de natura neurologica si dermatologica. Apartine unui grup de afectiuni denumit facomatoze, caracterizate prin boli ale sistemului nervos si ale pielii. Aceste simptome apar in corelatie, deoarece, din punct de vedere embriologic, pielea si sistemul nervos se dezvolta din aceeasi foita embrionara, ectodermul.
Sindromul se caracterizeaza prin proliferarea arterelor cerebrale, formandu-se numeroase angioame, de obicei pe aceeasi parte pe care se observa si simptomele. In consecinta, apar numeroase malformatii arteriovenoase. In mod normal, doar una din emisferele cerebrale este afectata. Caracteristica bolii este adesea asa numita “pata de vin”, datorata prezentei unui hemangiom capilar facial.