Actual· 4 min citire

Sfântul Ioan Botezătorul 2019. Tradiții și obiceiuri românești

Sfântul Ioan Botezătorul 2019. Tradiții și obiceiuri românești

Sfântul Ioan Botezătorul 2019. Tradiții și obiceiuri românești

Realitatea.NET
Scris de Realitatea.NET Publicat: 5 ian. 2019, 15:28

Sfantul Ioan Botezatorul 2019. Sf. Ioan este prăznuit de credincioșii ortodocși în ziua de 7 ianuarie, a doua zi după Bobotează.

Sfântul Ioan Botezătorul 2019. Sfântul Ioan este ultimul profet de seamă din Vechiul Testament, dar el face trecerea spre etapa Noului Testament.

"Sfântul Ioan este ultimul și cel mai de seamă prooroc al Vechiului Testament, Înaintemergătorul și Botezătorul Domnului Iisus Hristos. Sfâtul Ioan Botezătorul este o personalitate de excepție, gata de jertfă, suflet nobil cu o ținută morală vrednică de admirație, necruțător cu cei păcătoși , chiar și cu regele din acea vreme Irod Antipa, care trăia în desfrâu cu Irodiada, soția fratelui său vitreg.

De la această critică i s-a tras și sfârșitul tragic. Pentru personalitatea sa bine conturată, pentru virtuțile alese dumnezeiești, Biserica i-a rânduit mai multe zile de pomenire , cele mai importante fiind: pe 7 ianuarie, când se prăznuiește Soborul Sf. Prooroc Ioan Botezătorul și Înaintemergătorul Domnului ( în sobor Sfântul este sărbătorit de oameni împreună cu îngerii); pe 24 iunie- ziua Nașterii sale (Sânzienele, în tradiția populară) și pe 29 august- decapitarea Sa (Tăierea capului Sfântului Ioan Botezătorul)”, precizează părintele Valentin Fotescu, Doctor în Teologie, preot la Biserica Sfânta Vineri din București (Bulevardul Nicolae Titulescu)".

Sfântul Ioan Botezătorul 2019. Tradiții pentru spor și sănătate

Sfântul Ioan Botezătorul 2019. În ziua marelui praznic închinat Soborului Sfântului Prooroc Ioan Botezătorul, la sate și la orașe, de secole, se păstrează unele tradiții:

La biserică se sfințesc bucate și vin alb

La slujba închinată praznicului, gospodinele aduc la biserică mai multe bucate pregătite în acea gospodărie: pâinici, colaci cu stafide și unși cu miere, cozonaci, brânză și ouă. De asemenea, se sfințește vinul care se bea la masă, de obicei doar vin alb. Se împart pachete cu mâncare și vin alb, în primul rând săracilor și persoanele care poartă numele de Ioan.

Sfântul Ioan Botezătorul 2019. Nu se bea vin roșu

În această zi, nu se bea vin roșu care amintește de martirajul Sfântului Prooroc Ioan.

Pomeniri pentru rudele care au murit în condiții suspecte

Sfântul Ioan Botezătorul 2019. În familiile în care au murit rude în condiții suspecte, se fac pomeniri la biserică: se citește pomelnicul cu numele decedaților și se dau de pomană pachete cu bucate preferate de cei plecați în eternitate în mod neașteptat.

O tradiție respectată de-a lungul timpului "Cumetria femeilor"

La sărbătoarea tradițională numită „Cumetria femeilor” participă tinerele neveste. În multe zone din țară, acestea se întâlnesc cu nevestele căsătorite de mai multă vreme. Acestea le împărtășesc tinerelor „surate” din experiența lor de familie, pentru a avea o căsnicie fericită și prosperă. Finalul întâlnirii se încheie cu o petrecere la care participă purtătoarele numelui de Ioana; dar la petrecere nu se consumă băuturi alcoolice.

Sfântul Ioan Botezătorul 2019. Totodată, femeile care poartă numele de Ioana pregătesc și împart prietenilor de familie, covrigi cu ou, o delicatesă specifică în Câmpulung Muscel, după care se bea teiată, o băutură pregătită din flori de tei, dovedită a fi un tonic pentru trup și suflet.

Sfântul Ioan Botezătorul 2019. Casa se stropește cu Agheasma mare

Din această zi, timp de trei zile, casa se stropește cu aghesmă mare, exceptând baia. Totodată, candela va arde în tot acest interval, pentru ca în acea familie să se ia doar decizii înțelepte, chibzuite și discuțiile să nu degenereze în tensiuni și în gesturi necugetate.

În casele credincioșilor, să domine veselia

În ziua Soborului Sfântului Ioan, oamenii trebuie să fie veseli; în căminele în care membrii familiei nu se bucură în ziua praznicului, va domina tristețea până la sfârșitul anului.

Sfântul Ioan Botezătorul 2019. Tradiția “Udatul ionilor”

Sfântul Ioan Botezătorul 2019. În Transilvania și în Bucovina există tradiția numită "Udatul Ionilor". În Bucovina, la poarta casei sărbătoritului se pune un brad frumos împodobit. În același timp, sărbătoritul trebuie să dea o petrecere cu lăutari. În Transilvania, cei care poartă numele de Ion sunt purtați cu mare alai prin sat, până la râu, unde sunt botezați, adică purificați, prin stropire cu apă.

Sfantul Ioan Botezatorul 2019

Tradiții de Bobotează. Ce trebuie să faci pe 6 ianuarie pentru a scăpa de ghinion

Sfântul Ioan Botezătorul 2019. Ocrotitorul pruncilor

În unele regiuni, Sfântul Ion este numit “ocrotitorul pruncilor”, deoarece acesta îi apără pe copii de rele și are grijă ca aceștia să nu moară nebotezați.

Sfântul Ioan Botezătorul 2019. La "Masa moașei"

Sfântul Ioan Botezătorul 2019. În ziua acestui praznic, pe 7 ianuarie, mai ales în mediul rural, există obiceiul de a se organiza o "masă a moașei" satului. Aceasta colindă pe la "nepoate", la mamele care au fost ajutate să nască, și sunt invitate la petrecere.

Fiecare femeie aduce moașei câte un plocon, iar moașa rupe dintr-un colac pregătit special pentru sărbătoarea respectivă și împarte câte o bucată fiecărei femei. În funcție de formă și de mărime, bucata primită prevestește dacă femeia care primește bucata de colac va mai avea sau nu copii, dacă va avea fete sau băieți.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News