Iepurașul a venit mai devreme pentru al doilea om în stat. Tăriceanu mai scapă de un dosar

 
Tăriceanu: Avem în vedere această posibilitate de a face o restructurare a Guvernului
Tăriceanu: Avem în vedere această posibilitate de a face o restructurare a Guvernului

DNA a clasat dosarul actualului președinte al Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, în care omul de afaceri Sorin Ovidiu Vîntu acuza faptul că i-a dat mită un milion de euro fostului premier ca să îl numească, în 2008, pe jurnalistul și ong-istul Liviu Mihaiu, guvernator al Deltei Dunării.



Decizia de clasare s-a dat în august anul trecut, însă până acum nu s-a știut nimic, scrie G4media.ro 

”La data de 27 august 2018, procurorii anticorupție au dispus soluția clasării, conform art. 16 alin. 1 lit. a (“fapta nu există”) și b (“fapta nu este prevăzută de legea penală ori nu a fost săvârşită cu vinovăţia prevăzută de lege”) din Codul de Procedură Penală”, a arătat DNA.

Dosarul lui Tăriceanu era disjuns din dosarul fostului președinte al Camerei Deputaților, Bogdan Olteanu

Acesta din urmă a fost trimis în judecată în 2016 de DNA pentru că ar fi primit mită un alt milion de euro de la Sorin Ovidiu Vîntu ca să își exercite influența asupra premierului din 2008, Călin Popescu Tăriceanu, astfel încât omul lui SOV, Liviu Mihaiu, să fie numit guvernator al Deltei.

Dosarul lui Olteanu a fost trimis la Înalta Curte, a ajuns apoi la Curtea de apel București și, din 2017, este la Tribunalul Capitalei. Următorul termen de judecată este pe 25 aprilie.

Potrivit rechizitoriului din dosarul lui Bogdan Olteanu, ”se va dispune disjungerea cauzei în vederea continuării cercetărilor cu privire la săvârșirea infracțiunii de trafic de influență (…) în legătură cu remiterea unei alte sume de un milion de euro către inculpatul Bogdan Olteanu prin intermediul martorului Eftime Ionuț, indicată în declarația martorului și în denunțul lui Sorin Ovidiu Vântu, având în vedere că este necesară administrarea unor noi mijloace de probă pentru a determina actul vizat de persoanele implicate în săvârșirea acestei fapte”.

Potrivit rechizitoriului din dosarul lui Bogdan Olteanu, denunțătorul Sorin Ovidiu Vântu a declarat la DNA (vol. 1, f. 120-122):

”Domnia sa (Bogdan Olteanu – n.r.) mi-a spus că pentru asta (ca Liviu Mihaiu să fie numit guvernator al Biosferei Delta Dunării – n.r.) trebuie să îi dau două milioane de euro: un milion pentru sine și un milion pentru domnul Călin Popescu Tăriceanu, de a cărui semnătură depindea această numire.

După circa o săptămână i-am trimis prin intermediul lui Eftime Ion suma de 2 milioane de euro cash, iar domnul Liviu Mihaiu a fost numit guvernator al Deltei Dunării.”

Tăriceanu este vizat însă de o altă cerere de urmărire penală din partea DNA în dosarul Microsoft.

Fostul prim-ministru și actual prezidențiabil este acuzat că ar fi primit mită 800.000 de dolari ca să prelungească contractele Microsoft.

Tăriceanu este judecat și pentru mărturie mincinoasă la Înalta Curte într-un caz legat de retrocedarea frauduloasă a unor terenuri și păduri către Paul Lambrino, fiul bastardului Regelui Carol al II-lea. Fostul premier a fost achitat în primă instanță și acum așteaptă decizia în apel pe 22 aprilie.



Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
Comentarii existente
0 0
Shalalala
14 Apr 09:39
Deci cine a INCASAT 2 MILIOANE de la vintu !? Nu ar fi de mirare sa il vedem zilnic la televizor cotcodacind despre statul paralel, hotii eu si us, despre cum ne fura fmi si be, ... instigind la dezbinare, la ura, la ...
Răspunde
0 0
Cancerul rosu incaseaza MILIOANE pentru o semnatura ...
14 Apr 08:03
Deci fara semnatura lui taricel incompetentul ala nu avea cum sa ajunga ''guvernator'' pentru 2 MILIOANE DE EURO ! Citi copii bolnavi de cancer puteau fi tratati banii incasati de ciumatii astia ?
Răspunde
0 0
Roman
13 Apr 21:47
Tipul ăsta în closet se crede un om deștept. Iepurașul a venit ouăle și le-a golit.
Răspunde
0 0
cotoi
13 Apr 20:10
Hai ca incet , incet scapa toti de dosare , e vorba de spaga ? corect si legislativ nu este .
Răspunde
Afișează mai multe comentarii
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?